Ajungem MARI face 10 ani, Cătălina Ene – 8 ani de când ni s-a alăturat ca voluntar. Prima dată am auzit de Ajungem MARI în 2016 şi am decis să
Roxana Irinei, voluntar Ajungem MARI de 6 ani, mai este cunoscută şi sub supranumele de „răţuşca magică.” Asta pentru că Roxana nu face doar voluntariat, ci şi fundraising pentru proiectele
Erika Nistor este plină de energie, idei şi dorinţa de a face bine. Iar toate acestea au adus-o alături de noi şi au transformat-o în unul dintre oamenii de bază
Miruna Nanu este psiholog şi asistent coordonator în cadrul Ajungem MARI. Primul ei contact cu programul a avut loc pe când era pe băncile facultăţii. Eram foarte implicată în activităţile
În momentul în care pierd dragostea familiei, copiii instituționalizați își pierd și direcția. Ajung în sistemul de protecție, renunță la visurile lor, la tot ce era (până atunci) normal. Se
Ești in această secțiune pentru că cel mai probabil cauți un job în cadrul organizației noastre. Din fericire pentru noi, echipa noastră este completa și nu facem angajări în acest
Mihaela Stoica este alături de echipa noastră minunată de voluntari de la Braşov de 4 ani. Are 2 copii, aşa că ştie exact cât de important e să le acorzi
Vivianda Nicolae este omul care mişcă munţii din loc atunci când crede în ceea ce face. Iar de mai bine de 7 ani nu face decât lucruri în care crede
Sunt 9 ani deja de când a auzit prima dată Ana Cristache de Ajungem MARI. Era mai 2015 când am auzit-o pe Iarina Taban la radio, unde era invitată să
Iarina Taban este cea fără de care Ajungem MARI nu ar fi existat. A iubit toată viaţa să-şi lase amprenta în societate, astfel că prima activitate de voluntariat a organizat-o

