Simona Ştefănescu crede, împărtăşeşte şi susţine de mai bine de 8 ani misiunea Ajungem MARI. S-a alăturat ehipei de voluntari din Bucureşti în 2016, la scurt timp după ce a
Iuliana Baciu Ersen este o forţă a naturii. Fost cadru militar, a simţit mereu că trebuie să se ocupe de fiecare lucru din viaţa ei cu maximă seriozitate, fie că
Cu ocazia aniversării a 10 ani de fapte bune, am organizat prima Gală Ajungem MARI în care am sărbătorit companiile cu Bine în ADN care au făcut partea din povestea
Ajungem MARI, cel mai mare program educațional național care sprijină 3000 de copii și tineri din sistemul de protecție şi din medii defavorizate, a organizat prima Gală de premiere a
Simona Croitoru este antreprenor și co-fondator Saint Roastery, prăjitorie de cafea de specialitate și cafenea. Are o experiență de peste 15 ani în telecomunicații și IT. Timp de 3 ani,
Cu ocazia aniversării a 10 ani de fapte bune, am organizat prima Gală Ajungem MARI în care am sărbătorit companiile cu Bine în ADN care fac parte din povestea noastră.
Florentina Tatu face parte din garda veche de voluntari Ajungem MARI şi pentru că prezenţa ei în mijlocul copiilor şi tinerilor instituţionalizaţi a devenit rapid o constantă a preluat şi
Acum 10 ani, Ajungem MARI a pornit la drum cu misiunea de a ajuta cât mai mulți copii vulnerabili să aibă o viață normală, șanse egale și acces la educație.
Gabriela Donose este un munte de energie și dăruire. S-a alăturat echipei Ajungem MARI în calitate de voluntar, în urmă cu mai bine de 3 ani, însă a realizat în
Super echipă am avut la cea mai recentă ediţie din Maratonul Internaţional Sibiu. Pe 25 şi 26 mai, 249 de sportivi cu inimă mare au participat cu entuziasm la maraton,

