Ioana Ciuhan este genul de om care conectează oameni şi îi mobilizează astfel încât împreună să poată lăsa în lume dovezi de bine şi speranţă. Am ajuns la Ajungem MARI
Ilinca Ghiţă-Sibişteanu este omul care spune mereu că, indiferent unde o va duce viaţa, un lucru este sigur – va fi mereu voluntar Ajungem MARI. Prima oară când am auzit
Cu ocazia aniversării a 10 ani de fapte bune, am organizat prima Gală Ajungem MARI în care am sărbătorit companiile cu Bine în ADN care fac parte din povestea noastră.
Ion Badea este omul care vreme de 6 ani de zile şi-a pus cunoştinţele, sufletul şi timpul în sprijinul copiilor din sistemul de protecţie. A fost voluntar, apoi şi coordonator
Să facem BINE a devenit un sport fără de care nu ne mai imaginăm viața, mai ales când ai partenerii potriviți alături. Asociația Onekind (platforma Galantom) este unul dintre partenerii
Valentina Ioniţă este unul dintre partenerii noştri vechi de fapte bune. Sunt 9 ani de când a ţinut primul atelier de turtă dulce pentru copiii susţinuţi de Ajungem MARI. A
Când spui Alina Şandor spui „spiriduşul magic.” E omul care spune Da înainte să audă toate detaliile, dacă ştie că e vorba să fie de ajutor. Iubeşte viaţa şi iubeşte
Alexandra Chirvasitu este o tânără sensibilă, pasionată de citit, scris şi fotografie. S-a alăturat echipei de voluntari Ajungem MARI de mai bine de 2 ani şi jumătate şi crede că
Simona Croitoru şi Ionuţ Croitoru sunt prieteni vechi ai programului nostru. Simona a fost voluntar Ajungem MARI şi spune mereu că a fost o bucurie imensă toată perioada petrecută aici.
Andra Oprea are numai 24 de ani şi este voluntar Ajungem MARI deja de mai bine de 6 ani şi jumătate. Ce a convins-o să ni se alăture? Eu am

