Sunt 9 ani deja de când a auzit prima dată Ana Cristache de Ajungem MARI.
Era mai 2015 când am auzit-o pe Iarina Taban la radio, unde era invitată să vorbească despre programul de voluntariat. Mi-a plăcut foarte tare ideea ei şi faptul că oricine se putea implica şi avea susţinere să devină voluntar.
O lună mai târziu Ana era deja voluntar Ajungem MARI.
Am descoperit o mână de oameni veseli, optimişti, profesionişti din multe domenii care au ales să facă o schimbare în societate şi să vină cu soluţii la o problemă socială, nu doar să se plângă de neajunsurile statului român.
Ana a vrut însă să facă şi mai multe.
Am făcut voluntariat timp de 6 luni, până am câştigat un proiect care mi-a permis să fiu angajată ca manager de proiect în cadrul asociaţiei, program care viza dezvoltarea la nivel naţional a programului. De atunci încă fac săptămânal şi voluntariat, fiind implicată în timpul liber în diverse activităţi ale copiilor şi voluntarilor: ateliere, ieşiri, excursii, consilierea tinerilor.
Am ales să mă alătur echipei pentru că am văzut nevoia copiilor de a avea aproape voluntari care să îi asculte, ajute, ghideze, care să le fie modele şi prietei. Şi am ştiut că pot să fac asta, să mobilizez oameni şi comunităţi să ni se alăture cauzei, să ajutăm cât mai mulţi copii instituţionalizaţi.
De-a lungul anilor Ana a adunat poveşti care mai de care mai emoţionante. Este însă una care îi este în continuare far călăuzitor în această misiune.
Era a doua experienţă ca voluntar, când am ieşit cu 20 de copii mai mici la Muzeul Antipa. Erau atât de entuziasmaţi de voluntarele care îi însoţeau şi atât de familiari, păreau că se ştiu de o veşnicie. Aveau o nevoie extrem de crescută de afecţiune, toţi voiau să îi ţinem de mână, să ne povestească diverse lucruri, să le acordăm atenţie.
Unul dintre băieţi, de 7-8 ani, m-a luat de mână şi mi-a zis: „Mama, mergem şi noi pe acolo?” şi s-a uitat direct în ochii mei. M-am panicat pentru că nu ştiam cum să reacţionez, să nu îl dezamăgesc şi i-am zis că eu sunt voluntară şi nu am venit să îl iau acasă sau să fiu mama lui. A zis că înţelege şi ştie, dar aşa le zice el tuturor doamnelor drăguţe, că nu are cui să spună şi îi place cuvântul.
Mi-am dat seama că genul acesta de conexiune o caută cei mai mulţi dintre ei şi chiar dacă nu putem fi mame, taţi sau fraţi pentru ei, putem să le fim oamenii de încredere, care să ţină la ei, care să îi asculte, să îi încurajeze şi să le fie aproape când au nevoie.
După 9 ani Ana Cristache vorbeşte cu aceeaşi pasiune despre program şi oamenii care îl fac posibil.
Mă bucură enorm când citesc poveştile voluntarilor din activitatea lor şi realizările copiilor, când văd sclipirea din ochii copiilor care vorbesc despre voluntarii lor şi sprijinul primit, când revin către noi tineri care au ieşit din sistem, care au primit ajutor de la voluntari şi ne mulţumesc că au reuşit.
Ce îi dă Anei energie?
Echipa de coordonatori şi voluntari din toată ţara, echipa de management şi coordonare. Pasiunea, implicarea şi dedicarea cu care încep şi finalizează proiectele, ideile care se nasc mereu pentru a ajuta şi mai mult şi mai bine copiii. Mă pasionează că pot activa comunităţi şi că pot pune în legătură resurse diverse, spre binele societăţii.
Ce face Ana Cristache în fiecare zi? Dar ce nu face! Este peste tot şi se preocupă să găsească soluţii la orice nevoie apare.
Este important să verificăm constant nevoile copiilor şi ale tinerilor, să identificăm soluţiile potrivite şi să transformăm obiectivele în proiecte adaptate acestor nevoi. Esenţială este şi pregătirea şi consilierea constantă a echipei de management, coordonare şi voluntari pentru că avem nevoie de o echipă pregătită atât din punct de vedere profesional, cât şi din punct de vedere emoţional pentru a putea lucra cu persoane din medii sociale în dificultate.
Ne concentrăm apoi pe mobilizarea comunităţilor, ca să ajute copiii din zona lor. Comunicarea cu voluntarii şi comunităţile locale înseamnă să înţelegem nevoile reale ale copiilor şi să putem dezvolta proiecte în care se pot implica atât companiile, cât şi persoanele fizice. Apoi, este necesare adaptarea activităţilor la nevoile specifice ale copiilor şi tinerilor. De asemenea, procesul de recrutare şi selecţie a voluntarilor a fost adaptat de-a lungul anilor astfel încât să ajungă la copii voluntarii motivaţi, pregătiţi şi care vor să le fie alături pe termen lung.