Nu de puţine ori copiilor instituţionalizaţi li se pun etichete dintre cele mai grele: „Sunt violenţi”, „Nu vor să înveţe”, „Nu se pot integra în societate”, „Toţi au fost abandonaţi.”
Cei mai mulţi oameni se înscriu în programul de voluntariat pentru că vor să facă bine. Vor să ofere timp, sprijin, atenţie, oportunităţi, vor să fie acolo pentru copii. După
Pentru cei mai mulţi copii, să aibă lângă ei adulţi care îi încurajează, îi ascultă și îi ajută să înţeleagă lumea este un lucru firesc. Pentru mii de copii din
Voluntariatul în timpul liceului nu este doar o activitate extracurriculară, ci o formă recunoscută de implicare socială și experienţă relevantă pentru dezvoltarea personală și profesională. Experienţa acumulată poate fi inclusă
Mulți oameni își imaginează că un copil aflat în sistemul de protecție are nevoie de un erou care să îi schimbe viața peste noapte. În realitate, cei mai mulți copii
Este voluntariatul potrivit pentru mine? Ghid complet pentru cei care vor să facă voluntariat în România Dacă te-ai întrebat vreodată: „Cum pot face voluntariat în România?”, „Unde pot face voluntariat
O zi din viața unui voluntar la Ajungem MARI. Cum pot schimba 3 ore pe săptămână destinul unui copil
Cum este să fii voluntar pentru copiii din sistemul de protecție? Pentru mulți oameni, voluntariatul înseamnă câteva ore oferite din timpul liber. Pentru voluntarii Ajungem MARI, însă, înseamnă mult mai
Voluntariatul este o activitate de interes public prin care îţi oferi timpul și abilităţile fără a fi remunerat. Ca să devii voluntar, procesul începe cu identificarea unei cauze cu care
Voluntariatul educaţional este definit ca o activitate de interes public în care o persoană își oferă timpul, energia și abilităţile pentru a sprijini educaţia altora, fără a primi recompense materiale.
Trauma nu este doar un eveniment extrem, ci o reacţie normală la experienţe anormale, modelată de gândurile, sentimentele și convingerile persoanei implicate. Pentru copiii din sistemul de protecţie, trauma este

