„Cu dumneavoastră, matematica începe să capete sens, dar foarte puțin” – Simona, 14 ani Prin tot ceea ce facem, ne dorim să le oferim copiilor din centrele de plasament sprijin
Prin susținerea oferită de partenerii noștri PEPCO ROMÂNIA, 90 de copii din centrele de plasament au un mare motiv de bucurie în fiecare săptămâna. Cu toții abia așteaptă cursurile vocaționale
Înregistrare training Compasiunea față de sine în situații dificile Gasiti mai jos înregistrarea integrală a trainingului Compasiunea față de sine în situații dificile. În document găsiți: înregistrarea, pdf-ul prezentării, meditațiile
Pentru că mulți copii din sistemul de protecție prezintă dificultăți de pronunție, de anul acesta am reluat ședințele de logopedie în cadrul proiectului “Ajungem MARI și Încrezători”. “Logopedia nu se
Transferul activităților online În perioada aceasta copiii din centre nu mai pot primi vizite, așa că voluntarii au căutat soluții să le fie aproape telefonic sau online, acolo unde este
Știm că această perioadă de autoizolare este dificilă pentru toată lumea de aceea dorim să vă venim în ajutor cu câteva recomandări din partea colegei noastre psiholog, Silvia Burciu, pentru
Cum a arătat 1 Martie pentru copiii care au încheiat, cu un spectacol propriu, cursul de canto de la Centrul Educațional Ajungem MARI, București Duminică, 1 martie 2020, la clubul

