Nu ştim când a trecut anul de când am dat startul proiectului Great Future, dezvoltat împreună cu PEPCO România, companie ce ne este un partener remarcabil de 5 ani de
Proiectul ”Ajungem MARI și Puternici” continuă și în 2022, cu spijinul partenerilor noștri United Way Romania, care ne sunt alături de 7 ani și sprijină voluntariatul în sprijinul copiilor vulnerabili.
Venim cu veşti bune la jumătatea proiectului „Build Up a Great Future”, derulat cu sprijinul London Stock Exchange Group România, partenerul nostru minunat de aproape 3 ani. Prin acest proiect
În perioada mai 2021 – decembrie 2021 s-a desfășurat proiectul GREAT Steps for The Future, cu sprijinul partenerilor noștri de la Amazon. Am reușit să ajutăm de 200 de copii
Prin proiectul „Ajungem MARI și Puternici”, peste 1100 de copii și tineri instituționalizați și din medii defavorizate din București, Ilfov, Cluj și Timiș au participat timp de un an la
Anul acesta am pornit proiectul IMPULS derulat în parteneriat cu UP România, prin care vom susține timp de 3 ani, 9 tineri din sistemul de protecție al statului să aibă
Sperăm că sunteți bine și în siguranță! Noi avem vești bune despre tinerii instituționalizați pe care i-am susținut anul acesta la Swimathon prin donații pentru Ajungem MARI. Cum am putut
Ne bucurăm tare mult că în anul universitar 2021 – 2022 putem susține un număr de 17studenți cu burse de studiu! Numărul de înscrieri de anul acesta ne-a depășit așteptările
Suntem foarte bucuroși să anunțăm demararea noului proiect“Great Future”pe careîl derulăm alături de Pepco România, partenerul nostru grozav de aproape 4 ani de zile. Scopulproiectului“Great Future”constă în oferirea de oportunități
BEE Friendly a avut ca obiectiv transformarea unei curți, în trecut neutilizate, într-o grădină comunitară prietenoasă cu albinele, care să spijine educația nonformală a copiilor din Centrul Social Parcul Tineretului