Sergiu este unul din tinerii extrem de talentaţi ale cărui lucrări au fost foarte disputate la cea mai recentă licitaţie caritabilă de artă Ajungem MARI. Are 18 ani şi şi-a
Licitaţie caritabilă de artă, ediţia a II-a De când l-am văzut prima dată, am simţit că mi-a atins sufletul. Am 2 pisici acasă, una nevăzătoare. Am simţit imediat că tabloul
Alex are 18 ani şi 8 ani deja de când a descoperit pasiunea pentru sport. Şi nu orice sport, ci unul în care ai nevoie, pe lângă pregătire şi abilităţi,
Iulia Ilaşcu are 21 de ani de viaţă şi mai bine de 4 ani de voluntariat la Ajungem MARI. Este studentă la Facultatea de Farmacie, iar alegerea domeniului este strâns
Sărbătorile de iarnă vin și pleacă, nevoile copiilor din sistemul de protecție rămân. Pentru ei sunt importanți oamenii, nu doar dulciurile şi jucăriile primite de Crăciun. Pentru că ei nu
Continuăm seria cu poveşti din voluntariat cu o nouă mărturie a lui Marian Guţu. 3 băieţi are în grijă şi toţi 3 sunt extrem de dornici să-i atragă atenţia, să
Nu ştim cum sunteţi voi, dar noi ardeam de nerăbdare să vă dăm primele veşti despre activităţile pregătite cu fondurile strânse cu ajutorul vostru la Swimathon 2024. Aproape 80.000 de
Luminița Roșca este Director General Stratos Management (companie de consultanță de mediu) și Eco Synergy (companie care oferă servicii de preluarea responsabilității și consultanță de mediu). Are o experiență de
Paul Ploscar este voluntar Ajungem MARI, la Arad, de 5 ani şi spune că activitatea lui în sprijinul copiilor instituţionalizaţi e mai mult decât un simplu voluntariat, e o misiune.
Vi l-am prezentat nu cu mult timp în urmă pe Marian Guțu, voluntar dedicat de peste 2 ani şi vă povesteam aici de faptul că are o mulţime de poveşti

