Vi l-am prezentat nu cu mult timp în urmă pe Marian Guțu, voluntar dedicat de peste 2 ani şi vă povesteam aici de faptul că are o mulţime de poveşti impresionante despre copiii care lucrează.
A venit vremea să vi-l prezentăm prin „vocea” lui Marian pe Gabi, un puşti de 12 ani venit nu demult în centrul în care merge colegul nostru. Cei 2 s-au simţit şi au rezonat foarte repede, iar povestea lui este una care ne arată, încă o dată, cât de importantă e misiunea voluntarilor Ajungem MARI în vieţile copiilor şi tinerilor din sistemul de protecţie.
Nu mi-aș fi imaginat vreodată în ce neguri ale gândurilor urmau să mă ducă întâlnirile la care m-au trimis Ajungem Mari.
Nu mi-aș fi imaginat vreodată câtă bucurie urmau să îmi aducă întâlnirile la care m-au trimis Ajungem Mari.
Gabi, băiatul cel nou care a venit la căsuță și care e mereu plin de zâmbet, nu te lasă niciun moment să bănuiești ce este în sufletul lui.
Mai întâi l-am cunoscut pe el și m-a cucerit! Nu mi-a dat nicio șansă să stau în dubiu. A venit la mine cu un zâmbet ce ar fi reușit să alunge orice gând trist de pe fața oricui.
A vorbit frumos, respectuos și un pic timid, fără ca zâmbetul să îi dispară. Apoi am aflat povestea lui, care mult timp nu mi-a dat pace.
Cum o fi să știi că mama ta nu te vrea? Pur și simplu, nu vrea să știe de tine, nu o interesează ce faci, unde ești, dacă tu mai exiști sau nu.
Cum o fi să speri că, dacă mama ta nu te-a iubit niciodată și nu o mai interesează nimic despre tine, tatăl tău te-ar putea iubi și ar putea să fie mereu cu tine? Cum o fi să ai doar câțiva anișori și să afli că nici acest lucru nu se va întâmpla, să știi că nici el nu o să fie vreodată cu tine? Cum o fi să știi sigur că nu o să îl mai vezi niciodată pe tatăl tău?
Dar cum de ai putea fi așa sigur? Simplu, ai fost la înmormântarea lui.
Cum o fi să știi că, atunci când credeai că ai găsit în sfârșit un suflet bun căruia să îi pese de tine, să aibă mereu grijă de tine, să te iubească cu toate boroboațele tale de copil și lângă care să crești, străin fiind acel suflet, nu mama ta, nu tatăl tău, chiar și acest loc unde sperai că ai găsit în sfârșit dragostea și liniștea, va dispărea și el pentru totdeauna din viața ta?
Cum o fi să afli că familia lângă care ai crescut atâția ani, familia ce devenise familia ta, familia sufletului tău, îți spune: “De mâine vei merge la orfelinat”? “De mâine nici noi nu vom mai exista pentru tine și te vom duce, singur, într-un loc pe care nu îl știi și care nu o să îți placă.”
Cum o fi, odată ajuns în acel loc, să primești doar răutăți și violențe de tot felul? Cum o fi să ajungi în starea în care să nu mai poți răbda și să le spui oamenilor mari, tu, doar un copil: “Vreau să plec de aici pentru că mă bat toți copiii”?
Cum o fi să ajungi într-un alt centru, unde lucrurile să fie mult mai liniștite, dar cu toate astea să îi rogi insistent pe colegii de cameră ca noaptea să nu stingă lumina pentru că ție îți este frică?
Cum o fi să cari toate astea cu tine, în fiecare clipă a existenței tale și totuși să ai zâmbetul acela care cucerește pe oricine? Cum o fi posibil ca în sufletul unui copil să încapă atâta suferință, dar fața lui să îți spună:
“Nu-i așa că mă iubești? Uită-te la mine, nu ai cum să nu mă iubești!”