Paul Ploscar este voluntar Ajungem MARI, la Arad, de 5 ani şi spune că activitatea lui în sprijinul copiilor instituţionalizaţi e mai mult decât un simplu voluntariat, e o misiune. Este căsătorit, are 2 copii – un băiat de 12 ani şi o fetiţă de 10 ani – şi crede că implicarea şi perseverenţa sunt cheia pentru o schimbare în societate.
Fac voluntariat pentru că îmi doresc să avem o viaţă mai bună şi consider că putem face acest lucru doar dacă muncim cu toţii în acest sens. Acum, că am cunoscut copiii din sistemul de asistenţă socială, cred că cel mai important lucru de care au nevoie este să aibă modele pozitive în jurul lor. Să îşi dezvolte abilităţi sociale, să îşi dezvolte gândirea logică şi analitică sau, pur şi simplu, să citească o carte.
Implicarea în Ajungem MARI a lui Paul are mult de-a face cu dorinţa de a ajuta, cât şi cu abilităţile construite în anii de muncă.
M-am alăturat acestui proiect pentru că am o experienţă foarte mare în lucrul cu oamenii. În job-ul meu am coordonat mai multe echipe şi consider că pot folosi experienţa mea şi în lucrul cu copiii din sistemul de asistenţă socială, să îi ajut să dobândească o educaţie de calitate şi să le fiu mentor.
Au contat mult şi experienţele anterioare.
Primul proiect de voluntariat în care am fost implicat a fost în urmă cu 10 ani, împreună cu Fundaţia Orange, în cadrul programului Susţine un ONG. Am implementat un proiect alături de Asociaţia Outdoor Life, în cadrul căruia a fost creat un spaţiu pentru „educaţie experienţială outdoor prin aventură”. În aceste activităţi au fost implicaţi copii din medii sociale defavorizate sau copii cu dizabilităţi.
Angajat al Orange România de 20 de ani, Paul Ploscar a trecut prin mai multe funcţii şi etape fireşti de dezvoltare, iar fiecare lucru pe care l-a învăţat în tot acest timp îi foloseşte inclusiv în interacţiunile cu copiii şi nu numai. Încearcă să dea mai departe cunoştinţe, informaţii utile, lucruri care să îi ajute să se dezvolte.
Primele activităţi pe care le-am făcut ca voluntar Ajungem MARI au fost meditaţiile la matematică cu un copil din centrul de plasament, care se pregătea pentru BAC. Apoi, am cunoscut un alt băiat care nu se descurca prea bine cu cititul, deşi avea 17 ani, iar timp de un an ne-am întâlnit online săptămânal şi am citit împreună.
Deşi primul copil cu care am lucrat nu şi-a luat bac-ul la matematică, anul acesta am avut prima fată cu care am lucrat şi a reuşit asta. A fost o realizare nemaipomenită, care ne-a demonstrat tuturor că dacă suntem perseverenţi putem avea rezultate bune cu orice copil.
În ultimii 2 ani, am făcut şi cursuri de programare pentru copii (programare cu blocuri) cu copii din centre de plasament sau din medii defavorizate. Consider că programarea îi ajută să gândescă logic, analitic şi să rezolve probleme. Pentru că facem asta folosind tablete, roboţi, laptopuri, reuşim să păstrăm copiii implicaţi şi motivaţi să facă activităţile.
Cum a fost posibil ca Paul Ploscar să aducă programarea în vieţile copiilor? A scris un proiect, l-a prezentat şi a primit acceptul şi sprijinul Fundaţiei Orange în acest sens.
Dacă copiii mei au şansa să participe la activităţi extraşcolare variate, cum ar fi muzică, sport, limbi străine sau orice mai găsesc interesant, ei sau noi, părinţii, nu acelaşi lucru îl putem spune despre copiii din centrele de plasament sau din mediile defavorizate.
Am dus o parte dintre copii la o şcoală de programare, dar ne-am gândit că ar fi o idee şi mai bună să mergem cu echipamentele direct în casele familiale unde sunt copiii din sistemul de asistenţă socială.
Cu sprijinul Fundaţiei Orange am achiziţionat tablete, roboţi şi alte echipamente pe care le folosim pentru a face cursuri de programare cu copiii, chiar în casele familiale. Tot datorită acestor echipamente suplimentare, cu susţinerea şi implicarea profesorilor din şcoli din medii defavorizate, reuşim să ducem aceste cursuri şi la copii care altfel poate nu s-ar întâlni niciodată cu asemenea proiecte.