Copiii sprijiniţi prin proiectul “Ajungem Mari şi Puternici”privesc cu încredere spre viitor

După ce a căpătat încredere în mine, a lăsat jos scutul lui de om matur, deşi are doar 14 ani şi şi-a dat voie să “copilărească” prostindu-se, fără să îi fie frică că va fi judecat. Doamnele de la centru chiar m-au întrebat ce i-am făcut de s-a transformat aşa. Nimic grav… am spart doar carapacea şi am scos de acolo copilul care se sufoca.

Este doar una dintre sutele de mărturii ale voluntarilor Ajungem MARI, care ne îmbogăţesc sufletele şi ne încălzesc inimile. Fiecare întâlnire, fiecare activitate realizată împreună, excursie sau pregătire şcolară vine şi îşi pune amprenta asupra dezvoltării acestor copii minunaţi.

Iar 2024 a fost un an excelent din acest punct de vedere, în care peste 1.000 de copii şi tineri din sistemul de protecţie din Bucureşti, Cluj şi Timiş au avut acces la activităţi educative extrem de atractive şi complexe, menite să le ofere deschidere şi oportunităţi pentru un viitor mai bun şi mai sigur. Totul, în cadrul proiectului „Ajungem Mari şi Puternici”, susţinut de United Way România

Mai bine de 800 de voluntari au adunat aproape 20.000 de ore de voluntariat în sprijinul copiilor şi tinerilor care, prin intermediul acestui proiect, primesc şanse reale la o educaţie de calitate şi consistentă. Astfel, peste 1000 de copii şi adolescenţi au beneficiat în fiecare săptămână de activităţi creative, sesiuni de pregătire şcolară, cursuri şi ateliere ce le susţin atât dezvoltarea educaţională, cât şi pe cea emoţională.

Pe parcursul activității, am purtat discuții despre muzica preferată și alte subiecte de interes comun. De asemenea, am ascultat muzică și am cântat în timpul activităților, ceea ce a creat o atmosferă încă mai plăcută și relaxantă. – voluntar din Cluj, Gherla

În cele 12 luni dedicate acestui proiect au fost peste 500 de copii şi adolescenţi care au participat la ateliere creative ce i-au ajutat să îşi dezvolte abilităţile artistice, creativitatea, dar şi spiritul de echipă. Aproape 600 de copii au primit sprijin săptămânal pentru pregătirea şcolară, voluntarii fiind alături de ei pentru recuperarea materiei, pe de o parte şi pentru pregătirea necesară unor examene importante, aşa cum sunt Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul, pe de altă parte. Fie că vorbim de Limba Română, Matematică, Limba Engleză, Geografie, Istorie sau Fizică, copiii şi adolescenţii noştri au avut un sprijin esenţial în evoluţia lor academică. Au primit, în acelaşi timp, mai multă încredere în capacităţile lor şi, implicit, în reuşitele lor educaţionale pe viitor.

Atunci am realizat că fondul e foarte bun. Prinde din mers idei, îmi completează fraze. Am făcut inclusiv un plan de atac pentru următoarele întâlniri. Am discutat punctajul/baremul și poezia pe care o studia la clasă. Acesta a specificat că are emoții pentru proba orală la română și m-a rugat să ne axăm și pe asta. Referitor la facultate, a zis că dorește să continue însă principalul punct acum e BAC-ul. – voluntar din Bucureşti, sector 5

Fiecare sfat, fiecare lecţie, fiecare încurajare are un rol foarte bine definit în vieţile copiilor implicaţi în programul „Ajungem Mari şi Puternici.” Le consolidează credinţa că sunt valoroşi şi că pot reuşi o mulţime de lucruri, în ciuda greutăţilor trăite şi a lipsurilor cu care se confruntă. Astfel că în 2024 au fost 600 de copii şi adolescenţi care au aflat că nu trebuie să se simtă ruşinaţi de minusurile educaţionale pe care le au, ci că se pot ambiţiona să le depăşească. Voluntarii le-au stat alături, cu răbdare şi dedicare, astfel încât să-şi îmbunătăţească abilităţile de citire şi de înţelegere a textelor lecturate, stimulându-le în acelaşi timp curiozitatea şi dorinţa de cunoaştere.

Excursiile şi ieşirile în afara centrelor de plasament au fost primite cu mare bucurie de copiii şi tinerii participanţi, peste 300 la număr. 

I-am dus pe copii la evenimentul Radar Kids Museum, unde au avut ocazia să participe la demonstrații interactive și să lucreze cu propriile mâini, în timp ce experimentele cu gheață carbonică, prezentate doar de specialiști (datorită complexității și riscurilor implicate), au umplut sala de un abur spectaculos, plin de magie. Bucuria celor mici a fost evidentă, fiind fascinați de efectele vizuale impresionante și de șansa de a crea și de a descoperi lucruri noi. Explicațiile detaliate ale proceselor chimice le-au îmbogățit cunoștințele și au trezit în ei o dorință de explorare în sfera disciplinelor STEM. Întreaga experiență a fost una memorabilă, plină de distracție, educațională, iar rezultatul a fost un grup de copii entuziasmați și inspirați. – voluntar din Bucureşti

De-a lungul anului copiii au participat şi la activităţi de educaţie pentru protecţia mediului, de dezvoltare personală sau de comunicare. Iar rezultatele se văd şi se simt. Copiii şi tinerii implicaţi în proiect sunt mai deschişi, au mai multă încredere în ei, iar rezultatele şcolare s-au îmbunătăţit simţitor. Mulțumim, United Way, pentru sprijinul oferit! Mulţumim voluntarilor dedicaţi cauzei noastre, dar mai ales copiilor pe care îi îndrumă atât de frumos şi cu atâta căldură.

Ajungem Mari logo

AOCIAȚIA LINDENFELD

Str. Henri Coandă, Nr. 15, sector 1, București

office@ajungemmari.ro

Date contact