249 de alergători Ajungem MARI, la Maratonul Internaţional Sibiu

Super echipă am avut la cea mai recentă ediţie din Maratonul Internaţional Sibiu. Pe 25 şi 26 mai, 249 de sportivi cu inimă mare au participat cu entuziasm la maraton, alergând pentru a transforma visurile copiilor instituționalizați în realitate. Cu un scop clar și o misiune profundă – integrarea acestora în societate – am reușit să mobilizăm din nou comunitatea pentru o cauză nobilă.

Oamenii buni aleargă cu spor

Sportivii care s-au alăturat cauzei noastre au alergat pe străzile fermecătoare ale Sibiului, demonstrând că solidaritatea poate schimba destine. Datorită efortului lor și susținerii generoase a oamenilor din jurul lor, am reușit să strângem suma de 36.224 lei, care va fi direcționată exclusiv către activități menite să sprijine copiii și tinerii din centrele de plasament.

Ce facem cu fondurile strânse

Banii adunați ne permit astfel să organizăm o serie de activități educative, recreative și de dezvoltare personală pentru 50 de copii şi tineri din județul Sibiu. Vom avea excursii de o zi în locații special alese, unde copiii pot explora lumea din afara sistemului de protecție; ieşiri din centrele de plasament, în Sibiu sau în proximitate, pentru a le oferi experiențe noi și inspirație; antrenamente sportive, desfășurate cu antrenori profesioniști; ateliere tematice susţinute în centrele de protecție socială, dedicate dezvoltării abilităților și creșterii stimei de sine; cursuri de formare pentru voluntari Ajungem MARI, care vor continua să lucreze constant împreună cu copiii şi tinerii noştri.

Impact pe termen lung

Aceste activități sunt esențiale pentru a le oferi copiilor instituționalizați o șansă la o viață normală. Prin sport, excursii și ateliere de creație, învață să relaționeze, să gândească liber și să-și descopere talentele. Participarea lor la aceste activități contribuie la integrarea în societate și la construirea unui viitor mai luminos.

Le mulțumim din inimă celor 249 de alergători care ne-au sprijinit cu atâta ambiţie şi determinare, precum și tuturor celor care ne-au susținut financiar şi moral. Fiecare kilometru alergat, fiecare donație și fiecare cuvânt de încurajare a contribuit la succesul participării noastre la Maratonul Internaţional Sibiu.

Am demonstrat din nou că împreună putem schimba vieți.

Ajungem Mari logo

AOCIAȚIA LINDENFELD

Str. Henri Coandă, Nr. 15, sector 1, București

office@ajungemmari.ro

Date contact