Pentru mulţi adolescenţi din sistemul de protecţie, momentul în care trebuie să își aleagă un drum profesional vine fără repere clare. Nu au ocazia de a vedea ce presupun cu
Alin are 9 ani. Astăzi aleargă către voluntari cu temele pregătite și cu mâna ridicată primul, la orice activitate. Nu a fost însă mereu așa. Multă vreme a fost etichetat
Muzeul Viu al Empatiei nu este un loc în care intri ca să privești de la distanţă. Este un loc în care, fără să-ţi dai seama, te apropii. De un
Victor are 17 ani, devine anul acesta major. Este genul de adolescent pe lângă care ai putea trece fără să-l observi: retras, tăcut, atent să nu deranjeze. Dar, dacă stai
La 17 ani, Irina este un soi de șef de trib, un amestec de Pocahontas și Ioana d’Arc. N-o spunem noi, o spune voluntara ei, omul lângă care s-a transformat
Uneori, a face bine nu presupune lucruri complicate. Nu înseamnă să schimbi lumea dintr-odată, ci să alegi, într-o seară de sâmbătă, să fii la petrecerea care contează. Să dansezi, să
Mihai are o liniște care nu se vede din prima. Nu e tânărul care vorbește mult, nici cel care cere. Dar e tânărul care observă, care ţine minte şi care
Un nou proiect, noi oportunităţi pentru copiii din sistemul de protecţie. 400 de copii și tineri din București și 27 de județe vor fi ajutaţi să se dezvolte, să exploreze
Poveste din voluntariat, prin ochii Eugeniei Ghica, voluntar Ajungm MARI, în Iaşi Este cel mai serios adolescent cu care am lucrat vreodată. Asta este prima definiţie care îmi vine
Pe 8 martie, Timișoara se transformă într-un oraș al alergării. Centrul va fi complet închis circulaţiei ca să se umple de energie, susţinători și emoţie, pentru Timișoara 21k – semimaraton

