Vanessa Dancea a împlinit de curând 23 de ani, dar poate spune că a trăit în timpul ăsta cât alţii în 3 vieţi. Viaţa nu a fost deloc blândă cu
Georgiana Chelici are 19 ani și aproape toată viața și-a petrecut-o în sistemul de protecție. Mama avea doar 18 ani când ea și sora ei geamănă au venit pe lume
Mariana Bucătaru a împlinit de curând 18 ani şi se pregăteşte de Bacalaureat şi admiterea la Facultatea de Asistenţi Medicali. Îşi doreşte mult să-i ajute pe cei din jur şi
Cadourile pentru cei dragi se transformă în donații pentru copiii abandonați Ajungem MARI, cel mai mare program naţional care sprijină copiii instituționalizați, organizează o nouă ediție pentru Târgul caritabil de
Răzvan Cercel are 20 de ani şi este student la Academia de Poliţie. Îşi doreşte cu ardoare să ajungă să lucreze la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate ca să
Rănile emoționale nu sunt întotdeauna vizibile, dar ele există, sunt acolo. Și pot deveni mult mai dureroase dacă nu sunt tratate. Mulți copii din sistemul de protecție nu-și dau seama
Șansa de a face un gest frumos pentru copiii instituționalizați de Crăciun și atmosfera au convins-o pe Magdalena Monac să participe și în acest an în calitate de expozant la
Ghiciți cu cine vă întâlniți din nou la Târgul caritabil de Crăciun Ajungem MARI din 10 decembrie? Cu Iulia Samson și jucăriile și decorațiunile ei create manual din materiale reciclate.
Ștefania Moise revine cu brăduții ei – lucruri create manual – la târgul caritabil „Dăruim și Ajungem MARI”, pe 10 decembrie. Dar mai are și alte surprize pentru voi: decorațiuni
Abandonul sădește cele mai mari frici în sufletul unui copil. Se va simți respins, nedorit și va renunța să evolueze pentru că… oricum nu contează. „Un copil instituționalizat consideră că

