Răzvan Cercel are 20 de ani şi este student la Academia de Poliţie. Îşi doreşte cu ardoare să ajungă să lucreze la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate ca să lupte împotriva drogurilor, un fenomen despre care consideră că a luat prea mare amploare şi distruge prea multe vieţi. Ca să ajungă însă în acest punct a trecut prin multe şi a luptat şi mai mult.
Mama era foarte tânără când m-a născut. Avea numai 16 ani şi era foarte săracă, aşa că m-a lăsat în grija statului. Aveam 2 luni când am fost dat în grija unui asistent maternal, doamna Viorica, iar ea este adevărata mea mamă. Ea m-a crescut şi a pus baza solidă a ceea ce sunt eu astăzi.
Lucrurile s-au complicat însă când doamna Viorica nu a mai reuşit să facă faţă cheltuielilor de zi cu zi. Răzvan, ajuns la vârsta de 7 ani, a fost trimis la familia naturală.
Am ajuns acolo şi nu-i cunoşteam pe niciunul dintre oamenii aceia. A fost o traumă cumplită pentru mine. Am suferit enorm. Plângeam şi mă uitam mereu la caietul cu poze pe care îl aveam de la mama mea, cea care m-a crescut până atunci.
Între timp mama lui făcuse şi alţi copii, iar bărbatul cu care trăia aceasta, alcoolic, îl obliga pe Răzvan să facă munci de adult. La 7 ani trebuia să aibă grijă de ceilalţi copii, să spele vase şi rufe şi ori de câte ori i se părea bărbatului că nu face lucrurile cum ar trebui, devenea ţinta loviturilor sale. Cel mai tare îl durea însă faptul că nu era lăsat să meargă la şcoală.
În clasa a V-a am fugit de acasă şi am cerut să mă lase să mă întorc în sistemul de protecţie. Şefa centrului unde am ajuns atunci a văzut în mine ceva ce nu a văzut nimeni. A decis să rămân acolo şi m-a trimis la şcoală. La un moment dat însă am intrat într-un anturaj foarte prost, am făcut mai multe belele şi la 12 ani m-au trimis din nou acasă.
Lucrurile erau însă din ce în ce mai insuportabile pentru Răzvan. Mama naturală se purta urât cu el, iar el ajunsese să fugă de acasă în fiecare zi.
Zi de zi plecam de acasă, mergeam la Poliţie şi îi rugam să mă ducă la Centru. Într-o seară, aproape de Paşti, l-am descoperit pe Dumnezeu şi totul s-a schimbat. Mergeam prin parc când am văzut o biserică. Am pus un genunchi în faţa ei şi l-am rugat pe Dumnezeu să mă trimită la Centru. Imediat după asta am fost găsit de un poliţist care mi-a spus că el crede în mine şi că merit o a doua şansă. M-a dus la Centru şi i-a convins să mă păstreze. Am învăţat atunci într-un an cât alţii în 4.
Răzvan a fost al doilea la Evaluarea Naţională şi a intrat la Liceul Pedagogic. În clasa a IX-a a fost olimpic la istorie şi engleză, în clasa a X-a a fost olimpic la istorie, engleză şi psihologie, iar liceul l-a terminat al doilea, la numai 4 sutimi de şeful de promoţie.
Mi-am promis atunci că voi face ce poate nu a mai făcut nimeni din sistemul de protecţie. Am învăţat non stop, nu ieşeam deloc din casă. Am început să învăţ engleza de pe forum-uri şi tot felul de site-uri. Apoi am plecat într-o vară în tabără, la mare, unde am cunoscut primul voluntar Ajungem MARI. Narcisa a încercat mai întâi să mă înveţe să înot, apoi a început să mă ajute la limba engleză. Mai târziu a fost Mihaela care a început prin a mă învăţa engleză, apoi să am credinţă, să fiu om şi să am încredere în mine.
Dorinţa lui arzătoare de a fi tot mai bun nu l-a ajutat însă în relaţiile cu colegii, care îl priveau ciudat, chiar urât. Răzvan nu a uitat însă nicio clipă ce vrea de la viaţă.
Mi-am dorit tare mult să urmez o meserie în care să fac bine. Iniţial m-am gândit la medicină, pentru că e cea mai nobilă profesie din lume, dar mi-am dat seama repede că nu am vocaţie pentru asta. Aşa am ajuns la poliţie. A contat mult şi poliţistul care m-a dus atunci la centru, au contat şi campaniile de prevenire a consumului de droguri făcute în Centru. Îmi aduc aminte că m-am impresionat mult un domn de la Agenţia Antidrog care a venit la noi şi ne-a povestit de toate problemele care apar.
Acum este primul din batalionul său şi singurul bursier Erasmus. Scopul lui este să devină un ofiţer competent şi să salveze cât mai multe vieţi. Vrea ca până la 26 de ani să ajungă să câştige suficient astfel încât să poată avea grijă şi de el, dar şi cei 8 fraţi ai săi.
Cu ajutorul lui Dumnezeu şi al prietenilor – puţini, dar de calitate – lucrurile vor merge aşa cum îmi doresc. Drumul se deschide celor care merg pe el.