Bianca este studentă la Facultatea de Filosofie, specializarea Asistență Socială. Ştie foarte clar ce fel de om este şi în ce direcție vrea să meargă, chiar dacă drumul până aici
La 23 de ani, Mihai a terminat facultatea, a fost admis la master și se pregătește să facă un pas uriaș: să plece din orașul în care a crescut și
La 10 ani, Andreea a auzit o propoziție pe care nu a uitat-o niciodată. Era într-o sală de judecată, după ani în care copilăria ei fusese foarte departe de ceea
La 20 de ani, Maria spune că încă nu-i vine să creadă că are această vârstă. Poate pentru că a trebuit să crească repede, mult prea repede. Să învețe să
Unii oameni duc pe Everest fotografia familiei. Alţii iau cu ei un obiect care le amintește de cineva drag sau de un moment important din viaţă. Daniel Găvan, voluntar Ajungem
În fiecare an, mii de tineri trec prin examenul de Bacalaureat. Pentru unii este doar un examen. Pentru alții, este primul pas spre o viață pe care, până nu demult,
La aniversarea a 12 ani de Ajungem MARI, am primit zeci de mesaje din partea partenerilor noștri din toată ţara. Mesaje de mulţumire, de apreciere, de încurajare. Dincolo de cuvintele
12 ani de Ajungem MARI. O poveste scrisă de mii de copii, voluntari și oameni care au ales să rămână
Sunt 12 ani de Ajungem MARI. Acum 12 ani, Ajungem MARI începea cu o idee simplă: niciun copil nu ar trebui să crească fără oameni care să creadă în el.
La 14 ani, Luca este un adolescent care învață, pas cu pas, că încrederea în sine nu apare peste noapte. Se construiește prin efort, consecvență și cu ajutorul oamenilor care
Într-un cămin din Moldova, doi frați – Alina și Cornel, de 13 și 10 ani – au descoperit că există o lume dincolo de frică, nesiguranță și limitele mediului în

