Georgiana Chelici, drumul de la durere şi nesiguranţă la autocunoaştere şi o carieră pe sufletul ei: “Doamna mi-a dat practic o „oglindă” în care am văzut o altă eu.”

Georgiana Chelici are 19 ani și aproape toată viața și-a petrecut-o în sistemul de protecție. Mama avea doar 18 ani când ea și sora ei geamănă au venit pe lume și mai avea deja un copil, în vârstă de 2 ani. Era nevoită să meargă de dimineața până seara la muncă, așa că fetele mergeau fie la una dintre bunici, fie pe la familii pe care mama lor le plătea ca să aibă grijă de ele.

Mama muncea foarte mult, nu avea timp să aibă grijă de noi, iar când tata a văzut asta s-a gândit să ne ia la el. Nu-şi imagina cât de greu este să creşti 3 opii mici, aşa că în scurt timp a sunat la DGASPC şi le-a cerut să ne ia. Aveam 5 ani pe atunci, iar 2 ani am stat într-un centru, dar eu din perioada aia nu îmi mai aduc aminte nimic. Tind să cred că creierul meu a ales să şteargă toată suferinţa din perioada aceea.

Fetele au fost mutate ulterior într-o casă de tip familial.

Aici am cunoscut copii şi doamne foarte frumoase, care au avut la rândul lor grijă să creştem la fel de frumos şi să ne dezvoltăm, să ajungem oamenii care suntem acum. La fel de mult au contat şi voluntarii Ajungem MARI, despre care pot spune că mi-au schimbat viaţa.

Georgiana a primit mai întâi ajutor pentru examenul de capacitate, apoi a început să se bucure de întâmplările şi ieşirile pe care le avea împreună cu voluntarii.

Tot în această perioadă a venit la noi o doamnă voluntară, doamna Mirela Panaite, care ne-a schimbat viaţa. Dânsa a făcut tot posibilul ca noi, eu şi sora mea geamănă, să mergem cât mai sus. Ne-a implicat în foarte multe activităţi ca să ne ajute să fim mai sociabile şi ca să ne dezvoltăm pe plan personal. Aşa am ajuns să facem parte dintr-o trupă de teatru, fapt care a avut un impact major în vieţile noastre. Iniţial nu am vrut, dar nici nu voiam să o dezamăgim. Apoi a ajuns să ne placă atât de mult încât ne-am dat seama că asta vrem să facem mai departe.

Teatrul a însemnat alegerea meseriei pentru Georgiana şi sora ei, dar şi o luptă pentru mai multul şi mai binele din ele.

Am început să descopăr multe lucruri despre mine. Eu aveam impresia că sunt puternică şi nimic nu mă poate răni. Am descoperit că sunt un om foarte, foarte sensibil. Doamna de la teatru mi-a dat practic o „oglindă” în care am văzut o altă eu. Cred că asta a fost cea mai grea perioadă din ultimii ani, pentru că în felul acesta m-am descoperit cu adevărat, am învăţat să mă accept aşa cum sunt şi, în timpul ăsta, să mă pregătesc pentru Bac.

Nu doar că a luat examenul de Bacalaureat, dar a fost admisă şi la Facultatea de Teatru din Iaşi, specializarea păpuşi-marionete. Ştie că va urma Masterul în domeniu şi abia aşteaptă să se angajeze la teatru şi să aibă cât mai multe proiecte în acest sens.

Îmi doresc să trăiesc simplu şi frumos, în casa mea de la ţară, să am mulţi căţei şi pisici şi o grădină cu de toate pentru a trăi sănătos. Ştiu că liniştea pe care mi-o doresc este imposibilă la început de carieră, dar îmi doresc să ajung acolo cândva.

Georgiana le este recunoscătoare voluntarilor Ajungem MARI şi profesoarei de la teatru, despre care spune că au susţinut-o şi încurajat-o constant, dar mai ales când simţea că nu mai poate.

Vă mulţumesc tare mult pentru ajutorul acordat şi pentru tot sprijinul pe care l-am primit în cele mai grele momente. Sunteţi oamenii care m-au ajutat să ajung mare şi să îmi doresc să fac bine mai departe.

Iar copiilor care ajung, ca ea şi sora ei, în sistemul de protecţie, le spune:

Credeţi în voi şi în puterile voastre. Nu vă distrugeţi vieţile din cauza familiei care v-a lăsat, nu v-a vrut sau pe care, din păcate, poate nu o mai aveţi. Încercaţi să ajungeţi la cea mai bună versiune a voastră. Ştiu că puteţi. Dacă noi putem puteţi şi voi. Aveţi nevoie doar de curaj şi dorinţă.

Donează lunar pentru programul nostru de psihoterapie printr-un SMS cu textul „IUBIRE” la 8864 (donație de 4 euro pe lună) sau online aici. Ajută-ne să trimitem cât mai mulți copii vulnerabili la terapie şi să-i ajutăm să se descopere.

„Suflet fragil, caut o inimă mare!” este o campanie de donaţii pentru psihoterapie, care atrage atenția asupra traumelor emoționale ale copiilor instituționalizați și necesității psihoterapiei pe termen lung.

Ajungem Mari logo

AJUNGEM MARI

Str. Henri Coandă, Nr. 15, sector 1, București

Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor: nr. 503/A/2013

office@ajungemmari.ro

DONEAZĂ

Asociația Lindenfeld

Cont: RO10 BACX 0000 0012 8851 7000

CIF: 32059804