Liliana şi-a găsit drumul observând exemplele negative din jur: „Am vrut să arăt că nu sunt aşa, că sunt mai bună de atât.”

Liliana are 20 de ani şi şi-a petrecut întreaga viaţă între diverşi asistenţi maternali şi centre de plasament. A ştiut însă că vrea să facă din asta un ghid în viaţă, nicidecum o piedică. Este motivul pentru care a ales să urmeze Facultatea de sociologie şi comunicare, cu specializarea în Asistenţă socială.

În următorii ani am de gând să termin facultatea, să fac un Master şi apoi să lucrez într-un ONG ce ajută copiii instituţionalizaţi. Vreau să ajut aşa cum am fost şi eu ajutată.

Abandonată imediat după naştere, Liliana a stat într-un centru pentru bebeluşi până la vârsta de un an şi jumătate, apoi a ajuns în casa unui asistent maternal.

Mama era conştientă că nu îmi poate oferi nimic şi a plecat de lângă mine sperând că poate aşa o să am un viitor mai bun. Cu primul asistent maternal şi familia sa am stat timp de 9 ani şi ţin minte zilele de vară în care mergeam cu ei şi cu nişte prieteni de familie la iarbă verde.

Când mama ei s-a căsătorit şi s-a mutat într-un alt judeţ Liliana a fost mutată şi ea, la cererea acesteia, la un alt asistent maternal.

Am stat acolo numai 2 ani şi unul dintre puţinele lucruri pe care mi le amintesc din acea perioadă este legat de vacanţele petrecute la munte, când dormeam în cort. Îmi plăcea foarte mult! Am fost însă trimisă până la urmă la un alt asistent maternal pentru că eram un copil foarte activ şi familia respectivă simţea că nu se poate ocupa de mine.

Următorii 4 ani i-a petrecut într-o altă casă unde însă copila nu s-a simţit bine primită.

Îmi era îngrădit dreptul la opinie şi se făceau multe diferenţe între mine şi copilul familiei respective.

S-a întors până la urmă în judeţul în care s-a născut şi până la finalul liceului a locuit într-un centru de plasament.

De aici am multe amintiri, şi bune şi mai puţin bune. Îmi amintesc că de Crăciun aşteptam cu toţii încântaţi oamenii care veneau cu pachete la noi. După ce le deschideam făceam schimb de lucruri.

Pe lista cu lucruri bune se regăseşte şi întâlnirea cu voluntarii Ajungem MARI.

I-am cunoscut în vara anului 2019, când am fost la mare. De Cătălina şi Mihaela m-am apropiat cel mai mult. Ele m-au ajutat şi în căutarea unui loc de muncă pe timp de vară, m-au ajutat cu meditaţii şi cu sfaturi, ori de câte ori am avut nevoie să vorbesc cu cineva.

În ultimii ani m-am confruntat cu o stimă de sine scăzută, dar cu ajutorul oamenilor din jur am reuşit să trec peste acest lucru. A fost foarte important faptul că am fost deschisă să vorbesc despre asta şi să primesc ajutor.

Pentru Liliana au contat mult şi exemplele observate în jur pentru că în acest fel a aflat ce vrea şi ce nu vrea să facă în viaţă.

Un lucru care m-a motivat să îmi continui studiile a fost legat de fetele din centru, care erau un exemplu negativ. Eu am vrut să arăt că nu sunt aşa, că sunt mai bună de atât.

Liliana îşi găseşte liniştea atunci când cântă la chitară, când urcă pe munte şi când poate fi de ajutor.

E important ca voluntarii care ajung la copiii din sistem să facă asta cu dragoste, nu din milă pentru că lucrurile făcute cu dragoste sunt mult mai benefice. La rândul lor adolescenţii din sistem ar trebui să fie deschişi cu voluntarii şi să se lase ajutaţi.

Donează lunar pentru programul nostru de psihoterapie printr-un SMS cu textul „IUBIRE” la 8864 (donație de 4 euro pe lună) sau online aici. Ajută-ne să trimitem cât mai mulți copii vulnerabili la terapie şi să-i ajutăm să se descopere.

„Suflet fragil, caut o inimă mare!” este o campanie de donaţii pentru psihoterapie, care atrage atenția asupra traumelor emoționale ale copiilor instituționalizați și necesității psihoterapiei pe termen lung.

Ajungem Mari logo

AJUNGEM MARI

Str. Henri Coandă, Nr. 15, sector 1, București

Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor: nr. 503/A/2013

office@ajungemmari.ro

DONEAZĂ

Asociația Lindenfeld

Cont: RO10 BACX 0000 0012 8851 7000

CIF: 32059804