1 din 3 copii instituționalizați ajunge în sistemul de protecție din cauza sărăciei, în timp ce 1 din 4 copii, din cauza neglijenței. Instituționalizarea poate fi și o consecință a crizelor conjugale. Copiii nu sunt vinovați de problemele părinților, doar victimele lor. De multe ori, acest fapt este un efect al traumelor prin care părinții au trecut la rândul lor și al lipsei de educație.
Indiferent de cauzele instituționalizării, abandonul este un fenomen dureros, cu impact major asupra dezvoltării și sănătății copiilor. Separarea de familie provoacă traume emoționale greu de rezolvat, pe care timpul nu le vindecă. Psihoterapia oferă șansa la o viață fericită. Un exemplu bun în acest caz este Sara, o tânără din sistemul de protecție, care prin terapie a găsit puterea de a merge mai departe.
Sara Gheorghiţă are 22 de ani şi pe cei mai mulţi dintre ei i-a petrecut în sistemul de protecţie. Imediat după naştere a fost luată în grijă de bunică, însă la numai 5 luni de zile aceasta a abandonat-o la spital, de unde a fost preluată de angajaţii de la DGASPC.
Am fost în diferite centre de plasament din judeţul Braşov, unde mi-am petrecut o parte din copilărie. Am fost apoi, la vârsta de 8 ani, mutată într-un centru de plasament aflat la ţară. Această schimbare a fost o adevărată provocare pentru mine pentru că tinerii de acolo şi îngrijitorii erau mai severi cu mine şi cu ceilalţi copii de vârsta mea. La fel am resimţit şi învăţătorii şi colegii de la şcoala generală din sat.
Sara ştia însă că ea este cea care îşi poate schimba destinul.
Am fost nevoită să mă autoeduc. Doar în acest fel puteam sta la distanţă de etichetele celorlalţi, care încercau să-mi fure identitatea fără să mă cunoască. Nu am renunţat niciodată să visez. Dimpotrivă! Visele au crescut şi ele odată cu mine şi cu fiecare piedică pe care am întâmpinat-o.
Iar lucruri care poate pentru mulţi trec neobservate, pentru alţii fac diferenţa.
Într-o zi am primit un jurnal, iar asta m-a motivat să începs să-mi scriu gândurile şi experienţele cu dorinţa ca într-o bună zi să am propria carte dedicată oamenilor, tinerilor care se confruntă cu ce m-am confruntat şi eu când eram de vârsta lor.
Jurnalul nu a fost însă suficient pentru ca Sara să poată gestiona toate emoţiile cu care se confrunta.
Ajunsă la adolescenţă am avut de confruntat stări accentuate de depresie şi anxietate. Simţeam cum mă trag în jos şi mă lasă treptat fără speranţa că voi putea ajunge acolo unde vreau eu să ajung. Norocul meu a fost faptul că în acea perioadă au început să vină la noi în centru, în fiecare weekend, voluntari Ajungem MARI. Ei au văzut în mine o tânără capabilă şi m-au susţinut. Tot cu ajutorul lor am reuşit să merg într-o tabără de vară, la Buşteni, unde am cunoscut-o pe Iarina Taban. Am ţinut legătura cu ea şi după aceea, iar când stările mele s-au agravat m-a întrebat dacă vreau să merg la psihoterapie.
Sara şi-a dat seama că acesta era lucrul de care avea nevoie ca să meargă mai departe.
Pot spune că a fost o experienţă unică, deoarece în urma terapiei am avut multe conştientizări, iar faptul că aveam pe cineva care mă înţelegea şi cu care puteam să lucrez la încrederea de sine şi la alte lucruri m-a ajutat foarte mult să fac faţă la toate lucrurile cu care mă confruntam în perioada respectivă.
Iar ajutorul s-a simţit şi în momentul în care a venit vremea ca Sara să părăsească sistemul de protecţie.
Cu ajutorul terapeutei mele şi a altor persoane din Sibiu am reuşit ca la vârsta de 19 ani să ies din sistem. Am ajuns la o fundaţie din judeţ, Heart of Hope, iar după un an şi jumătate am terminat liceul. Ştiam că vreau să ajut oamenii, aşa că am început cursurile Şcolii de Asistenţă Medicală. După un an mi-am dat seama însă că nu sunt potrivită în acest rol, aşa că m-am reprofilat şi acum finalizez un curs de masaj care s-a întins pe o perioadă de 7 luni. Îmi place foarte mult domeniul, dar şi mai mult îmi place că acum pot să fac ceea ce mi-am dorit dintotdeauna: să ajut oamenii.
Asta nu înseamnă însă că a uitat de visul ei din adolescenţă. Sarei îi place în continuare să scrie şi speră ca la un moment dat să ajungă să publice cartea dorită.
Vreau să le mulţumesc mult tuturor voluntarilor pentru susţinere şi pentru că în continuare aduc zâmbete şi speranţă în inimile copiilor şi tinerilor din sistemul de protecţie. Iar copiilor şi tinerilor vreau să le spun să fie deschişi să încerce lucruri noi şi să nu se plafoneze când greşesc pentru că din greşeli şi provocări învăţăm cu toţii.
Luptaţi pentru visele voastre şi, dacă vi se oferă şansa să faceţi terapie, nu ezitaţi. S-ar putea ca această experienţă unică să vă schimbe viaţa. Nu zic că totul va fi roz după aceea. Mereu vor exista provocări şi situaţii mai puţin plăcute, dar din ele învăţăm cel mai bine şi tot datorită lor putem evolua, fiind în acelaşi timp recunoscători pentru asta.
Donează lunar pentru programul nostru de psihoterapie printr-un SMS cu textul „IUBIRE” la 8864 (donație de 4 euro pe lună) sau online aici.
Ajută-ne să trimitem cât mai mulți copiii vulnerabili la terapie!
„Suflet fragil, caut o inimă mare!” este o campanie de donaţii pentru psihoterapie, care atrage atenția asupra traumelor emoționale ale copiilor instituționalizați și necesității psihoterapiei pe termen lung.