Într-un cămin din Moldova, doi frați – Alina și Cornel, de 13 și 10 ani – au descoperit că există o lume dincolo de frică, nesiguranță și limitele mediului în care au crescut. Nu e nimic miraculos, ci cel mai simplu, dar mai puternic „medicament” din lume, în special pentru un copil – apropierea umană. Pentru ei, asta a presupus câteva ore de gimnastică, răbdare, consecvență și un voluntar care a ales să creadă în ei.
Povestea lor este și povestea impactului pe care îl au voluntarii și susținătorii programelor Ajungem MARI în viața copiilor din sistemul de protecție.
Nu pot să îi prezint decât în cuplu: Alina și Cornel, spune voluntara Eugenia Ghica.
Ambii, dar mai ales Cornel, i-au văzut pe colegii lor care erau însoțiți de mine la gimnastică sau dans făcând scheme noi și au devenit curioși.
Curiozitatea lui Cornel era însă ascunsă sub multă teamă. Crescut într-un mediu marcat de lipsuri, consum de alcool și violență domestică, băiatul învățase să se protejeze spunând „nu” înainte de orice încercare.
Cornel este un copil extrem, extrem de timid și fricos, deși încearcă să pară neînfricat și să demonstreze în fața băieților. Din foarte multă frică, îmbrățișează mereu nu-ul, povestește Eugenia.
Totuși, într-o discuție individuală, Cornel i-a arătat voluntarei câteva elemente de gimnastică învățate singur. Atunci, Eugenia a înțeles că există acolo nu doar potențial, ci și o nevoie profundă de încredere și sprijin.
Din acel moment am știut că trebuie să ajungă la sală.
Pentru ca băiatul să capete curaj, Eugenia a găsit o soluție simplă și profund umană.
Soluția mea a fost să o conving pe Alina, sora lui, să vină la activitate împreună cu noi. Cornel s-a detensionat și a fost de acord.
Poate părea un pas mic, dar pentru un copil care a crescut fără stabilitate emoțională, fără siguranță și acces la activități extracurriculare, un astfel de pas poate schimba direcția întregii dezvoltări.
Cred că și faptul că au fost integrați într-un mediu care nu era reprezentat de colegii de cămin, alături de persoane noi, posibil din alte pături sociale, cu un alt limbaj, i-a ajutat mult să iasă din bula lor.
Pentru mulți copii din sistemul de protecție, lipsa oportunităților vine la pachet cu o rană invizibilă: sentimentul că nu sunt suficient de buni, că nu aparțin, că lumea „de afară” nu este și pentru ei. De aceea, impactul activităților susținute de voluntari nu se măsoară doar în abilități noi, ci și în felul în care copiii încep să se privească pe ei înșiși.
Faptul că au fost „văzuți” și „acceptați” social le-a crescut stima de sine, spune Eugenia.
Mulți copii se învârt mereu în același mediu, un cerc vicios care poate fi spart cu greu. Activitățile de acest tip reușesc să facă acest lucru și să îi integreze social, chiar și într-o măsură mică.
Alina, descrisă de voluntară drept „o lumină”, a fost prezentă la fiecare antrenament.
Alina este mereu cu zâmbetul pe buze, extrem de caldă și binevoitoare. Îi ajută pe cei din jur.
Iar Cornel, copilul care voia să renunțe, a continuat să meargă.
Cred că, de-a lungul timpului, Cornel a fost cel care și-ar fi dorit mai mult să renunțe, deși nu l-am lăsat eu și am „profitat”, cu blândețe, de faptul că nu știe să-mi spună nu. Uneori avem nevoie de un motor care să ne mai dea câte un mic impuls.
Drumul lor nu a fost doar despre gimnastică. A fost despre rutină, responsabilitate și perseverență.
Au învățat disciplina: fie că era soare, vânt, ploaie sau ninsoare, ne luam echipamentul și mergeam împreună la sală.
Au învățat și să lucreze în echipă, pregătind împreună cu ceilalți copii un moment de gimnastică, iar munca lor a fost răsplătită.
Au gustat și succesul, întrucât momentul echipei lor a obținut locul I la un concurs local de gimnastică. Au văzut cum, prin muncă și disciplină, poți merge acasă cu trofeul.
La un moment dat, copiii au fost mutați într-o altă localitate, iar cursurile s-au oprit. Dar ceea ce au construit împreună a rămas.
Rămân cu gândul că, înainte de performanță, am construit amintiri.
În spatele fiecărui copil care capătă curaj să încerce ceva nou există, de multe ori, un adult care a avut răbdarea să îl încurajeze încă o dată. Și încă o dată. Și încă o dată. Voluntarii Ajungem MARI fac exact acest lucru: oferă timp, consecvență, sprijin și experiențe care îi ajută pe copiii din sistem să descopere că pot mai mult decât cred despre ei.
Dar astfel de povești nu sunt posibile fără oameni care aleg să se implice. Fie că vorbim despre voluntariat, donații, redirecționarea a 3,5% din impozit sau recomandarea programelor către alți oameni, fiecare gest înseamnă acces la educație, terapie, activități sportive, mentorat și contexte sănătoase de dezvoltare pentru copiii vulnerabili.
Uneori, impactul unei implicări începe cu ceva aparent mic: un drum spre sala de gimnastică, un copil care acceptă să încerce sau o medalie câștigată la primul concurs. În realitate, înseamnă mult mai mult: un copil care începe să creadă că are un loc în lume.