Un deceniu de fapte bune merită o aniversare pe măsură, aşa că la început de iulie am organizat cel de-al doilea camp din istoria Ajungem MARI. A fost un weekend
Ajungem MARI, cel mai mare program educațional național care sprijină 3000 de copii și tineri din sistemul de protecție şi din medii defavorizate, a organizat prima Gală de premiere a
Super echipă am avut la cea mai recentă ediţie din Maratonul Internaţional Sibiu. Pe 25 şi 26 mai, 249 de sportivi cu inimă mare au participat cu entuziasm la maraton,
Un nou an, o nouă participare la Swimathon 2024! 😍 Intrăm şi anul acesta în bazinul plin cu bine şi înotăm pentru tinerele care au nevoie de sprijin pentru a-şi
Cadourile pentru cei dragi se transformă în donații pentru copiii abandonați Ajungem MARI, cel mai mare program naţional care sprijină copiii instituționalizați, organizează o nouă ediție pentru Târgul caritabil de
Ca în fiecare an, şi anul acesta ne-am suflecat mânecile şi am dat sfoară în ţară în căutarea înotătorilor care să ne ajute la Swimathon în strângerea fondurilor pentru unul
Alergăm toată viaţa după ceva sau pentru ceva, dar parcă mai mult spor avem atunci când există un scop clar şi care să conteze cu adevărat. Iar primăvara aceasta scopul
Atât de bucuroşi suntem să anunţăm că am fost selectaţi şi anul acesta pentru participarea la Swimathon. Avem astfel din nou ocazia să facem valuri de bine pentru tinerii instituţionalizaţi,

