Alergăm toată viaţa după ceva sau pentru ceva, dar parcă mai mult spor avem atunci când există un scop clar şi care să conteze cu adevărat. Iar primăvara aceasta scopul nostru este extrem de important. Participăm la OMV Petrom Bucharest Half Marathon ca să strângem bani pentru şedinţele de terapie de care copiii şi tinerii instituţionalizaţi au atât de multă nevoie.
De ce este nevoie de terapie pentru copii
Să creşti departe de părinţi, fraţi sau bunici este o experienţă plină de durere. Fiecare poveste a fiecărui copil sau tânăr ajuns în sistemul de protecţie este o sumă de suferinţe şi traume. Cei mai mulţi dintre ei au lucrurile fizice necesare asigurate – de la mâncare şi haine la un adăpost sigur şi rechizite pentru grădiniţă sau şcoală. Dar au nevoie de ceva mult mai important ca să îşi vindece sufletele. Au nevoie să înveţe să-şi exploreze şi să-şi exprime în siguranţă emoţiile, să aibă încredere în ei şi în ceilalţi, să-şi îmbunătăţească abilităţile de comunicare şi socializare. Toate lucrurile astea îi ajută să meargă mai departe cu capul sus şi să îşi dorească să lupte pentru un viitor mai bun, viitorul pe care să îl decidă chiar ei.
Peste 150 de copii şi tineri au fost incluşi până acum în programul de psihoterapie Ajungem MARI. Nevoia este însă mult mai mare, cu atât mai mult cu cât fiecare dintre ei are nevoie de terapie pe termen lung pentru a primi şansa unei vieţi mai bune şi mai sigure.
Aleargă în echipa Ajungem MARI la Bucharest Half Marathon
Pe 13-14 mai echipa Ajungem MARI aleargă la Bucharest Half Marathon ca să ofere copiilor şi tinerilor instituţionalizaţi şedinţele de terapie necesare. Se poate alerga la cursa populară de 2,5 km, la ştafetă sau la cursele de 10 sau 21 km şi poţi deveni şi fundraiser Ajungem MARI.
După înscrierea în concurs, pe site-ul OMV Petrom Bucharest Half Marathon – Semimaratonul Bucuresti (bucuresti21km.ro), te înscrii ca fundraiser pe platforma Galantom prin completarea formularului de aici: Fundraiser GALANTOM – Ajungem MARI, apoi ne trimiţi o fotografie cu tine la adresa de email galantom@ajungemmari.ro. Noi îți creăm o pagină pe platforma Galantom, iar tu o promovezi în rândul prietenilor şi colegilor.
Costul mediu pentru o şedinţă de terapie este de 120 de lei. Cu 1.200 de lei un copil poate merge la 10 astfel de şedinţe, adaptate nevoilor lui.
Ajută-ne să dăm bucurie şi speranţă copiilor pentru care aceste noţiuni sunt abstracte. Implicarea ta face diferenţa!