Marian Guţu este voluntar Ajungem MARI de mai bine de 2 ani şi mărturiseşte că numără mult mai mulţi de când se gândea constant la faptul că îşi dorea să facă ceva în sprijinul copiilor. Nu şi-a găsit însă locul până la momentul în care a auzit vorbindu-se de programul nostru, la Rock FM.
Acela a fost momentul în care m-am mobilizat. Deşi recunosc că am fost destul de speriat de formularul şi selecţia necesare – chiar mă gândeam că nu ştiam dacă o să trec de selecţie sau nu 😊 – faptul că am decis să mă înscriu în programul de voluntariat mi-a prins tare bine.
Fiu şi nepot de profesori, Marian crede că a moştenit de la ai lui dorinţa de a transmite mai departe învăţături. Viaţa din perioada comunistă l-a îndepărtat însă de această bucurie şi l-a dus înspre o altă pasiune, Electronica. I-a plăcut mult, l-a structurat, iar acum a simţit că e timpul să se ocupe şi de plăcerea de a fi ajutor pentru copii.
Iniţial am spus că eu nu vreau să fac lecţii cu ei, că vreau să le transmit mai multe lucruri despre viaţă, dar până la urmă tot la lecţii am ajuns. E foarte important, ca voluntar, să vezi care sunt nevoile copiilor şi să le oferi sprijinul de care au cu adevărat nevoie. Ştii vorba aia: asta e calea, pe aici o luăm.
Marian spune că planurile cu care a plecat de acasă când a început voluntariatul nu s-au materializat. A stat însă mereu de vorbă cu copiii, i-a ascultat şi s-a adaptat la necesităţile lor.
Lipsurile educaţionale sunt majore la mulţi dintre ei, aşa că am căutat soluţii prin care să îi aduc la zi, fără să pun însă presiune pe ei sau să se simtă forţaţi. Am căutat şi descoperit o mulţime de metode de a învăţa tabla înmulţirii. Nu toţi copiii au acelaşi stil de a învăţa, nu au aceeaşi disponibilitate sau dorinţă şi atunci a trebuit să caut câte ceva care să se potrivească fiecăruia. Chiar râdeam cu ei şi le spuneam: „Cum facem să învăţăm tabla înmulţirii fără ca tabla înmulţirii să-şi dea seama că vrem să o învăţăm?”
Cu 3 băieţi lucrează Marian şi spune că legătura dintre ei s-a creat de la sine. Nu crede că merg forţate lucrurile în acest sens.
Există câte un copil pentru fiecare voluntar şi câte un voluntar pentru fiecare copil. Eu, din toţi cei cu care am interacţionat în anii aceştia, cu ei am reuşit să construiesc lucruri. Alţi copii pe care i-am cunoscut construiesc alături de alţi voluntari. Trebuie să fie şi o chimie între cele 2 părţi pentru că doar aşa putem să lăsăm o amprentă reală în vieţile lor.
Iar dacă îl întrebi care e planul lui legat de activitatea la Ajungem MARI, spune fără să clipească:
Să-i duc pe toţi 3 până la vârsta de 18 ani, cel puţin.
Băieţii au vârste cuprinse între 12 şi 14 ani şi, de când lucrează cu ei se văd diferenţele. Face teme cu ei, îi scoate în parc, îi duce la fotbal, dar şi la psihoterapie. Profită de orice moment pentru a le oferi experienţe de viaţă utile şi frumoase, în acelaşi timp.
Când merg cu Alin la psihoterapie, de exemplu, profit să exploatez la maximum ieşirea din centru. Pe drum spre cabinet discutăm despre orice îşi doreşte el, iar la întoarcere mergem în parc, jucăm fotbal, mai şi citim câte ceva. Folosesc ocazia ca să îi ofer o jumătate de zi doar pentru el. E mai uşor, în felul acesta, să văd ce supărări are, dar şi ce planuri şi-a mai făcut. Timpul de 1 la 1 este extrem de valoros.
Nu sunt toate aşa cum şi-ar dori Marian. Are o listă serioasă cu ce funcţionează şi cu lucrurile bune pentru copii, dar şi o listă cu dezamăgiri. A păstrat însă mereu vie amintirea uneia dintre primele întâlniri cu copiii, când încă nu ştia exact ce să facă cu ei. Era cu un alt voluntar, şi el la început de drum şi discutau înainte să intre în centru.
- O să ne mănânce de vii!
- Ei, ne mănâncă, ne mănâncă! Mergem acasă după asta şi sâmbăta viitoare ne întoarcem, să ne mănânce din nou.
Şi s-au făcut mai bine de 2 ani de când se tot întorc. Doar că acum ştiu cu ce au de-a face şi simt şi mai puternic motivaţia de la început.
E o provocare planul pentru fiecare întâlnire: ce să pregătesc pentru lecţii, ce să vorbim la întâlniri. Dar am observat că noi, cei care facem voluntariat aici, avem ceva care ne face să mergem cu bucurie la copii. Nu e o sarcină sau o obligaţie, ci o bucurie imensă.
Iar în relaţia voluntar-copil, cel puternic e copilul. Dacă el nu vrea, tu nu ai cum să îl obligi. Dacă nu se creează legătura, nimic nu merge. Dar dacă nu se creează cu mine, sigur se creează cu altcineva şi asta e ceea ce contează.
În aceşti ani Marian Guţu a adunat o mulţime de poveşti, una mai impresionantă ca cealaltă. Le spune cu drag ori de câte ori îl întrebi, aşa că am decis să punem câteva dintre ele şi în scris.
Nu mi-aș fi imaginat vreodată în ce neguri ale gândurilor urmau să mă ducă întâlnirile la care m-au trimis Ajungem Mari.
Nu mi-aș fi imaginat vreodată câtă bucurie urmau să îmi aducă întâlnirile la care m-au trimis Ajungem Mari.
Gabi, la centrul unde era înainte nu se înţelegea deloc cu copiii, de aceea l-au luat la noul centru. Gabi, băiatul cel nou care a venit la căsuță și care e mereu plin de zâmbet, nu te lasă niciun moment să bănuiești ce este în sufletul lui.
Continuarea poveştii o pregătim într-un articol viitor. Revenim cât de curând!
Citeşte şi: Copiii educați financiar de azi, adulții fericiți de mâine – Ajungem MARI