George Soare este pasionat de dreptate, prin prisma meseriei, iar în timpul liber adoră să descopere lumea prin călătorii, lectură şi studierea unor limbi străine noi. În urmă cu 5 ani soţia i-a povestit despre programul Ajungem MARI şi a decis să se înscrie în procesul de recrutare.
Mi-am dorit să încerc pentru că simţeam nevoia de a dărui necondiţionat şi speram ca darul respectiv să producă roade bune în timp. Şi asta s-a şi întâmplat. Copiii observă şi simt mai mult decât ne lasă să observăm, iar eu cred că perseverenţa mea, interesul genuin pentru situaţia lor, onestitatea, deschiderea spre învăţare şi răbdarea şi-au spus cuvântul în relaţia mea cu ei.
Prima experienţă ca voluntar Ajungem MARI a fost una memorabilă.
Am mers la un grup de copii cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani, într-un apartament de tip familial şi ţin minte că cel mai de impact lucru pentru mine a fost prin prisma personalităţilor diferite ale copiilor.
George Soare nu a văzut însă un obstacol în asta. Dimpotrivă!
Satisfacţia este mult mai mare când dai necondiţionat decât atunci când primeşti, mai ales când primitorul este copil. Pentru mine şi pentru copii Ajungem MARI este un mijloc fain de a contribui la un bine reciproc mult mai mare decât noi. În plus, contează enorm buna credinţă şi intenţie a tuturor celor implicaţi, chiar şi atunci când lucrurile poate nu ies cel mai bine.
Vorbeşte des cu oamenii despre voluntariatul făcut în sprijinul copiilor instituţionalizaţi, primeşte aprecieri pentru implicarea lui, însă cu greu găseşte persoane dispuse să se implice şi ele în program.
Vino şi începe să lucrezi cu aceşti copii, iar impactul, în mod sigur se va acumula în timp şi pe căi nevăzute, chiar dacă tu ai îndoieli. În final, toţi suntem cumva şi undeva conectaţi. Iar zâmbetele copiilor, bucuria, rezultatele bune formează cea mai frumoasă mulţumire.
Dacă alţii se tem de reacţiile sau comportamentele pe care le-ar putea avea copiii, George se teme de un singur lucru.
Poate într-o zi nu o să mai am motivaţia de a face acest lucru. La începutul acestui an, când fostul centru s-a desfiinţat, iar eu nu ştiam unde voi activa, mi-a trecut prin gând să renunţ. Mă bucur că nu am făcut-o.
Citeşte şi: 10 ani de fapte bune: Mihaela Bozdog, voluntar în Timiş – Ajungem MARI