Delia Cârstocea este de profesie inginer şi adoră istoria, lectura, teatrul radiofonic şi podcast-urile. În egală măsură, îi plac tare mult copiii şi pentru că şi-a dorit să dea mai mult sens timpul ei liber, în urmă cu 5 ani s-a alăturat echipei de voluntari Ajungem MARI.
Prima vizită la copii a fost în decembrie 2019, la centrul din Vălenii de Munte, Prahova. Erau mulţi, foarte diferiţi între ei, dar cu un lucru comun: pentru toţi acest centru le era casă. M-am dus cu emoţii mari, dar m-am descurcat, mai mult cu zâmbete şi îmbrăţişări în ziua aceea. Copiii erau foarte dornici de afecţiune, aşa că le-am dat exact ceea ce aveau nevoie.
Afecţiunea e în topul nevoilor acestor copii pe care noi, voluntarii, le putem împlini fără prea mare efort. Mai au nevoie, în plus, de senzaţia de normalitate, de înţelegere, câteva cunoştinţe împărtăşite şi un plus de veselie. Sunt lucruri care nu costă nimic, dar care oferă extraordinar de mult.
La rândul ei, Delia a învăţat că aparenţele pot fi înşelătoare şi că indiferent unde cresc sau ce istorie de viaţă au, copiii sunt tot copii. Au nevoie de oameni buni lângă ei ca să crească şi să înflorească.
Îmi aduc aminte că stăteam de vorbă cu un băiat de 14 ani, care nu ştia nici să scrie, nici să citească. L-am întrebat ce l-ar interesa să facem, ce ar vrea să afle. A stat cu ochii în ochii mei câteva secunde, apoi mi-a spus timid: „Aş vrea să ştiu ce este curcubeul.”
Nu e mereu simplu, iar începuturile sunt mereu provocatoare. Şi totuşi…
Aveam impresia, la un moment dat, că pedalez în gol. Mă bucur mult că nu am renunţat atunci. Am aflat între timp că nu doar ce ofer eu contează, ci şi ce primesc. În aceşti ani am primit afecţiune, am cunoscut oameni cu adevărat buni şi am simţit că fac ceva care contează cu adevărat. Ori de câte ori ajut pe cineva îmi creşte stima de sine, mă simt mai bine.
A contat mult şi faptul că organizaţia mi-a inspirat încredere încă de la început, că lumea este foarte serioasă şi ai mereu parte de suport. Întreaga activitate este folositoare atât pentru copii, cât şi pentru voluntari. Uneori chiar mă întreb cine are mai multă nevoie de cine…
Delia Cârstocea ştie că voluntariatul nu înseamnă să primească recunoştinţă din partea celor pe care îi ajută. Nu aşteaptă nici mulţumiri, nici laude. Ori de câte ori merge la copii simte însă cât de importantă e prezenţa ei acolo.
Îmbrăţişările lor sunt cel mai sincer „mulţumesc” cu putinţă. Şi cererile lor de a reveni la ei nu doar săptămânal, ci zilnic, dacă ar fi cu putinţă. Asta arată cât de multă nevoie au nevoie de noi.