De peste 9 ani, suntem alături de sute de copii din familii defavorizate din Timișoara și contribuim împreună la un viitor mai bun pentru ei și familiile lor, datorită sprijinului
Bogdan Nedelescu este alături de noi, ca voluntar Ajungem MARI, de ani de zile, iar de curând a decis să se alăture echipei şi profesional, ca psiholog. Mi-a plăcut extrem
Anca Elena Cosma este de 7 ani voluntar Ajungem MARI, dar ar fi trebuit să aibă chiar mai mulţi la activ. 😊 Eu mergeam la copiii de la Centru în
Cristian Dumitru a fost la un pas să numere tot atâţia ani de voluntariat la Ajungem MARI câţi aniversăm noi anul acesta. Noi facem 10, el a împlinit 9 şi
Adina Pascal este managerul proiectului dedicat tinerilor instituţionalizaţi şi are mereu grijă să găsească şi să le ofere acestora oportunităţi care să îi ajute să se dezvolte şi să pornească
Ştefana Bănică era în liceu când s-a înscris în programul naţional de voluntariat Ajungem MARI. Au trecut 7 ani de atunci, timp în care şi-a asumat şi rolul de coordonator
Un deceniu de fapte bune merită o aniversare pe măsură, aşa că la început de iulie am organizat cel de-al doilea camp din istoria Ajungem MARI. A fost un weekend
Alexander Dumitrescu crede în puterea educaţiei informale şi a construcţiilor pentru viitor realizate pas cu pas. S-a alăturat echipei noastre din postura de organizator de evenimente, însă a preluat în
Despre Sanda Ţîrcă se mai spune şi că este o zână pentru că de 7 ani, în fiecare săptămână dă cu praf magic în vieţile copiilor din centrele de plasament
Ajungem MARI face 10 ani, Cătălina Ene – 8 ani de când ni s-a alăturat ca voluntar. Prima dată am auzit de Ajungem MARI în 2016 şi am decis să