Georgiana a intrat în sistem la 5 ani, direct într-un centru de plasament. A stat doi ani acolo, apoi a fost mutat într-o casă de tip familial. Nu singură, ci alături de sora ei geamănă – sprijinul cel mai important în toți anii care au urmat.
Când ne-am mutat în casă, s-a schimbat totul. Doamnele ne îngrijeau, ne întrebau cum suntem. Dar noi tot retrase am rămas. Eu și Andreea ne-am izolat, eram doar noi două. A fost o formă de protecție.
Unul dintre cele mai grele lucruri? Felul în care au fost tratate de ceilalți copii, la școală.
Prima zi după mutare, învățătoarea le-a spus colegilor cine suntem și că trebuie să aibă grijă de noi. A fost invers: ne-au chinuit. Nici învățătoarea nu ne credea când povesteam ce ni se întâmpla. A fost un mediu rău și asta se simte și acum. Am ajuns să nu mai vreau să aud de școală.
Își amintește totuşi de 2 colegi mai înțelegători. Și mai ales de oameni buni, voluntarii care veneau la ele cu multă blândețe și răbdare.
Se simțea că nu fac asta pentru un salariu, ci pentru că voiau să ajute. A contat enorm. M-au ajutat să mă deschid, să învăț, să mă implic.
Iar voluntară, în mod special, i-a schimbat complet perspectiva.
Ne-a fost alături, ne-a încurajat să participăm la activități, ne-a dus la o preselecție la teatru… și de atunci am început să visăm și noi altfel. A tras de noi, în sensul bun. Să ne dezvoltăm. Să ne cunoaștem. Să vrem mai mult.
Acum, privind în urmă, spune că prezența voluntarilor poate schimba vieți – dar nu e o rețetă universală.
Contează mult relația cu voluntarul și cât de deschis e copilul. Unii se retrag, alții se deschid imediat. Dar când reușești să legi o conexiune, schimbarea e pe termen lung.
Ce le-ar spune copiilor din sistem care se tem de astfel de interacțiuni?
Să încerce. Voluntarii vin cu sufletul deschis. Nu găsim des oameni care să vrea să ne ajute fără să ceară ceva în schimb. Dacă le dați o șansă, o să vedeți că viața voastră se poate schimba radical.
Și un mesaj pentru adulții care i-au judecat sau marginalizat:
Suntem și noi oameni. Nu contează de unde venim, ci cum ne purtăm. Acceptați-ne ca pe oricare alt copil. Nu cerem milă, ci respect.
Povestea Georgianei e doar una dintre multele care ne arată cât de importante sunt relațiile autentice în viața copiilor din sistem. Hrana, un acoperiș și haine curate contează enorm, dar cei care fac diferenţa cu adevărat sunt oameni buni, cei care ascultă, înțeleg și rămân.
Vezi interviul complet aici:
Fii şi tu alături de copiii instituţionalizaţi şi ajută-i să crească MARI: Donaţii – Ajungem MARI.