Roxana Luca Vasile este un om care iubeşte viaţa. Îi plac dansul, drumeţiile, sporturile extreme, speologia și natura. Dincolo de toate aceste pasiuni, Roxana este şi o femeie caldă, empatică și profund ancorată în realitate. Are 34 de ani, este inginer agronom și, de doi ani, voluntar Ajungem MARI, punându-şi timpul, energia și inima în slujba copiilor dintr-un centru de criză.
Îmi doream de mulţi ani să fac voluntariat, dar programul de la job era destul de exigent. La Ajungem MARI am descoperit un cadru flexibil, în care pot dărui fără presiune.
Își amintește perfect emoţiile de la început: teama că nu va face faţă, mai ales că nu mai lucrase niciodată cu copii. A trimis formularul de înscriere cu inima strânsă, fără să știe la ce să se aștepte. Dar prima vizită în centru i-a schimbat complet perspectiva.
M-a surprins cât de normal se comportau copiii și cât de deschiși erau să participe la activităţi. Ba chiar, la prima întâlnire… s-a lăsat cu o bătaie! 😂 Mă așteptam, dar tot a fost ciudat să simt tensiunea aceea. A fost însă o lecţie extrem de importantă care m-a ajutat să înțeleg cât de important e să fii acolo, să asculţi și să nu ai așteptări rigide.
Lucrând într-un centru de criză, copiii se schimbă frecvent. De multe ori, Roxana nu are timp să creeze relaţii de durată, dar în fiecare întâlnire există un moment de conexiune.
Am învăţat să fiu una de-a lor, să vorbesc de la același nivel și să am mereu planuri de rezervă. Nu toţi copiii vor să facă ce ai gândit tu și e în regulă. Când le povestesc, le citesc sau fac activităţi care îi scot din retragerea lor, încep să se deschidă. Zâmbetele, îmbrăţișările și bucuria lor sunt cele mai frumoase complimente.
În spatele acestor zâmbete stau, adesea, povești copleșitoare: violenţă domestică, lipsuri, abandon, mame minore, abuzuri și traume.
Un copil mi-a rămas în mod special în minte. Venise la centru cu mama lui, care avea retard mintal și o surioară de un an. Fugiseră de acasă din cauza tatălui alcoolic și violent. M-au făcut să mă simt atât de neputincioasă… dar și mai hotărâtă să continui.
Pentru Roxana, experienţa de voluntar a însemnat mai mult decât a fi acolo pentru copii. A fost o cale spre recunoștinţă, înțelegere și acceptare.
Am învățat să nu judec. Să fiu înţelegătoare. Să accept că fiecare are un drum și o poveste şi că, uneori, simpla noastră prezenţă face o diferență enormă.
Chiar dacă uneori a fost dificil – în special când venea vorba de organizarea ieșirilor, spune râzând – voluntariatul i-a adus sens, liniște și legături autentice.
Poate nu știi încă ce ţi se potrivește, dar vei afla doar dacă încerci. Sunt mai multe tipuri de voluntariat și fiecare își poate găsi locul.
Pe ceilalţi voluntari îi îmbrăţișează cu admiraţie și respect.
Recunoștinţă pentru tot ce faceţi! Să aveţi putere și idei faine. Copiii au nevoie de voi!
Hai și tu în echipa Ajungem MARI!
Dacă poveștile Roxanei ţi-au atins sufletul, e semn că și tu poţi deveni un adult de încredere pentru un copil. Nu trebuie să fii perfect, ci doar dispus să fii acolo, cu empatie și răbdare.
Înscrie-te ca voluntar pe Devino voluntar – Ajungem MARI și transformă câteva ore pe săptămână în șanse reale pentru un copil. Copiii nu au nevoie de eroi, ci de oameni prezenţi.