Silvia Burciu este psiholog Ajungem MARI, consilier pentru voluntari și coordonator al proiectului de terapie. Silvia se ocupă cu identificarea nevoii, găsirea terapeutului potrivit în funcție de nevoile copiilor, obținerea aprobărilor pentru psihoterapie și monitorizarea procesului terapeutic. Pentru Silvia cea mai mare satisfacție este când vede că un copil înscris perseverează în terapie și lupta, ședința după ședința, pentru un viitor mai bun.

Care este specificul copiilor instituționalizați și care sunt efectele?

„Sunt copii care au nevoie de mai multă susținere ca să depășească încercările grele prin care au trecut – abuzuri fizice sau sexuale, separarea de familie, decesul părinților, instituționalizarea care ea însăși produce traume etc. Efectele traumei se vad în comportamentul zilnic al copiilor și le afectează modul în care relaționează cu ceilalți, în care învață sau își vad viitorul. Au stima de sine foarte scăzută, pot fi agresivi cu cei de aceeași vârstă, au probleme de concentrare și de memorare, au o viziune sumbră asupra viitorului și comportamente provocatoare, pot ajunge la consum de substanțe și la comportamente sexuale riscante.”

Cum identificăm nevoia de terapie?

„Având o relație apropiată, voluntarul îl observă constant pe copil să își poate forma o imagine mai clară asupra nevoilor sale de creștere. Voluntarul observă comportamentul copilului, iar dacă acesta îi ridică un semnal de alarmă, îl poate propune pe copil să beneficieze de psihoterapie. Un semnal de alarmă reprezintă un comportament îngrijorător, fie că e vorba de tristețe prelungită și aparent fără motiv, furie manifestată în mod negativ, dificultăți de comunicare și de a-și face prieteni etc. Uneori, identificarea nevoii de terapie vine chiar de la copiii: bazându-se pe încrederea pe care i-o poartă voluntarului, copilul/tânărul îi poate mărturisi că ar avea nevoie de cineva specializat cu care să discute problemele cu care se confruntă.”

Protecția Copilului nu asigură ședințe de terapie?

„Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului asigură ședințe de consiliere cu psihologul centrului și evaluări psihologice și psihiatrice, daca este cazul. Fiecare copil are un plan individualizat de dezvoltare și parcurge obiective de creștere și dezvoltare. Din păcate însă, nevoia de terapie este atât de mare, încât nu poate fi acoperită integral de DGASPC, de aceea încercăm să susținem și noi plata ședințelor de psihoterapie, prin intermediul oamenilor inimoși care donează pentru acest proiect.”

Înscrierea copiilor la terapie este un proces complicat?

„Este un proces amplu, unde suntem atenți la mai multe aspecte: găsirea specialiștilor care sa aibă formările și experiența necesară de a lucra cu copiii instituționalizați, potrivirea terapeut-copil, discuțiile și sfătuirea cu personalul centrului și alte persoane de referință pentru copil. Discuțiile cu DGASPC-ul sunt foarte importante. De altfel, nu începem niciun proces de psihoterapie fără aprobarea în prealabil a persoanelor de referință a copilului din partea Direcției, este întotdeauna o muncă în echipă.”

Ce se întâmplă după înscriere?

„Progresul fiecărui copil în terapie este monitorizat prin rapoarte sau discuții cu terapeuții, urmărim atingerea unor obiective terapeutice și de creștere. La finalul terapiei, copiii capătă mai multă încredere în forțele proprii, devin mai independenți, mai autonomi și pot să-și gestioneze mai ușor emoțiile puternice care apar.”

Ce îmbunătățiri ai observat pe parcursul perioadei de terapie la copii?

„Efectele ședințelor de terapie sunt remarcabile, copiii reușesc să se cunoască, să își înțeleagă și gestioneze mai bine emoțiile, să fie motivați pentru școală, să își dezvolte abilitățile de socializare și integrare, iar toate aceste lucruri necesită timp, răbdare și perseverență.”

Un rezultat care te-a bucurat? O realizare a unui copil în urma terapiei care te-a bucurat?

„Fiecare copil evoluează în ritm propriu și de aceea, pentru fiecare pas înainte, e nevoie să ne luăm răgaz să-l felicităm pentru ceea ce a devenit acum. Nu pot alege unul anume, așa că pot menționa câteva evoluții de excepție în urma terapiei: un băiat de 14 ani s-a lăsat de fumat, altă fată de 16 a ieșit dintr-o relație toxică, un băiat de 12 ani care înainte era trist și retrast, acum a devenit mai comunicativ, iar o tânără de 20 ani, ieșită din sistem, a reclădit relația cu mama ei biologică, de data aceasta pe un fundament sănătos de iertare și asumare reciprocă. Sunt multe povești frumoase, iar cine a făcut terapie personală cunoaște poate cât de greu este să ajungi la astfel de rezultate. Sunt niște copii curajoși și puternici. Nu oricine are curajul să înceapă un proces de psihoterapie, dar cei care ajung acolo realizează cât de puternici au devenit.”