Am prelungit inscrierile la voluntariat pana pe 18 octombrie!

Am prelungit perioada de înscriere la voluntariat pentru copiii din centrele de plasament până duminică, 18 octombrie.
 
Copiii au mare nevoie de oameni care să îi încurajeze și să îi ajute să obțină rezultate mai bune la școală și la examene.
Deși ședințele sunt online, ne dorim să formăm echipe puternice de voluntari în fiecare comunitate. Modulul de voluntariat este de 7 luni, iar, odată cu ridicarea restricțiilor, vor putea fi organizate și activități offline.
 
Județele cu cele mai puține înscrieri raportat la numărul copiilor din program sunt Buzău, Constanța și Vrancea, urmate de Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Dolj, Gorj, Galați, Dâmbovița și Sibiu.
Ne apropiem de numărul optim de voluntari în București și județele Cluj, Hunedoara, Iași, Ilfov, Mureș, Neamț, Prahova, Suceava și Timiș.
 
Le mulțumim celor care s-au înscris deja și celor care ne-au ajutat să promovăm apelul la voluntariat!
Modulul de voluntariat se va desfășura în perioadă decembrie 2020-iunie 2021. Căutăm voluntari cu varstă peste 16 ani, din orice domeniu, care să își asume cu seriozitate 7 luni de voluntariat, să aibă răbdare și să caute mereu noi metode să îi atragă pe copii spre invătare. Bineînțeles, e nevoie și de ceva cunoștințe de lucru pe calculator pentru desfășurarea orelor online.
 
Voluntarii vor lucra săptămanal cu 1-3 copii în ședințe online de 1-1,5 ore și vor putea folosi restul timpului pentru pregătirea activitătilor. Vor avea susținerea consilierilor educaționali și a unei echipe grozave de voluntari implicați și cu experientă. Pe langă materiile școlare, voluntarii pot opta și pentru alte activităti educative care să îi ajute să se dezvolte.
 
Găsiți aici detaliile și formularul online pentru înscriere, pe care vă rugăm să îl completați până duminica, 18 octombrie

 
Vă mulțumim pentru implicare! Abia așteptăm să ne cunoaștem!
To Top