Monica are 37 de ani şi este voluntară şi coordonator în echipa Ajungem MARI Dolj de la începutul anului 2021. Ea a început voluntariatul online, iar pandemia i-a adus şi un beneficiu pentru că i-a permis să le fie alături tinerilor din sistem chiar şi din afara ţării. A făcut meditaţii intensiv pentru examenul de evaluare naţională cu una dintre tinerele noastre, i-a fost alături, a încurajat-o constant şi a ajutat-o cu sfaturi.
Care este motivația ta principală pentru care ești voluntar la Ajungem MARI?
Consider că a face voluntariat este un lucru firesc. Serviciul pe care îl avem nu ne defineşte în totalitate, iar în afara celor 8 ore pe zi care ne asigură traiul putem face atât de multe altele. A lucra cu copiii e, poate, una dintre cele mai frumoase contribuţii la transformarea şi dezvoltarea unei societăţi care încă învaţă să crească. Mă bucur dacă acţiunile mele ca voluntar pot ajuta câtuşi de puţin şi pot aduce o schimbare în bine cât de mică în viaţa unui copil, viitor adult, care poate la un momentdat va lua decizii şi în numele nostru.
Cum a fost prima zi de voluntar? Care a fost lucrul care te-a impresionat cel mai mult?
A fost cu emoţii, bineînţeles. Urma să lucrez cu R. – elevă în clasa a VIII-a – şi nu ştiam cât de bine cunoaşte rolul nostru de voluntari. Îmi doream să nu o intimidez prin simpla diferenţă de vârstă sau să fiu percepută ca un simplu adult care are o sarcină de îndeplinit şi o face mecanic, fără vreun dram de implicare. Aşa că prima zi am început-o cu un exerciţiu de cunoaştere (muzica, mâncarea, culorile preferate; locul unde ar vrea să călătoreascp; hobby-uri; ce profesie ar vrea să aibă) şi cu puţină conversaţie pe tema şcolii (materia preferată şi mai puţin preferată; cum se înţelege cu colegii şi profesorii; ce ar avea nevoie să îmbunătăţească şi la ce materii). Deşi puţin timidă la început, am văzut-o, totuşi, destul de receptivă şi implicată şi m-a impresionat capacitatea ei de a găsi repede soluţii alternative de fiecare dată când ne regăseam în impas (la un moment dat desenam o scenă dintr-un text pe care tocmai îl citiserăm şi fiindcă nu am calculat bine proporţiile unei căsuţe în care trebuia să adăugăm un text, R. a propus să folosim abrevieri sau chiar să mutăm textul într-o zonă mai generoasă; tot ea a improvizat pe partea de colorat, folosind acuarele atunci când îi lipseau anumite creioane colorate).
Ce rețineri, temeri ai avut la prima acțiune de voluntariat pentru ONG-ul Ajungem MARI? Cum s-au rezolvat?
Pentru a consolida răspunsul la întrebarea anterioară: lucrul de care mă temeam cel mai tare a fost felul în care voi fi percepută de către copilul cu care urma să lucrez. Cu toată bunăvoinţa pe care o avem, cred că uneori putem, totuşi, face exces de zel şi riscăm să pierdem ocazia de a crea o legatură sinceră şi stabilă cu copiii şi tinerii din program. Planul meu a fost să ne cunoaştem mai întâi şi să facem asta în ritmul ei. Mi-a plăcut să îi pun întrebări şi să îi cer sfaturi (referitor la desenat, spre exemplu) şi m-am bucurat că rigiditatea necunoscutului din primele minute s-a transformat treptat într-o atmosferă relaxată, unde am putut comunica lejer, fără teama de a fi înţelese greşit sau judecate.
Cum te ajută pe tine voluntariatul? Cum simți că te-a schimbat?
Mă ţine conectată la o lume cu care în mod normal am puţine tangenţe. Este un proces continuu care îmi reaminteşte responsabilităţile pe care le am, dar care, în acelaşi timp, îmi arată o parte minunată a sa şi anume întreaga comunitate care construieşte şi menţine această realitate. Am cunoscut colegi voluntari de vârste, profesii şi ideologii diferite care sunt motivaţi de aceeaşi pasiune şi care prin împărtăşirea experienţei lor mă ajută şi pe mine să cresc ca voluntar şi ca om. Sunt unii colegi a căror dedicaţie o admir şi pe care îi iau ca exemplu şi sper să mă pot ridica şi eu la standardul pe care ei îl stabilesc (chiar fără să îşi dea seama).
Care crezi că a fost cea mai mare reușită a ta în timpul programului?
Cele mai frumoase momente au fost când fetele cu care lucram mă contactau în afara sesiunilor, să îmi ceară sfaturi în legătură cu temele sau să evaluez testele pe care le făceau singure şi să îmi dau cu părerea despre nota pe care ar fi primit-o. Mi-am dat seama că le-am câştigat încrederea şi că au înţeles exact rolul meu, acela de a fi sprijinul şi suporterul lor.
Ce moment din timpul acțiunilor de voluntariat ți-a rămas în suflet?
În timpul unei sesiuni cu B, o altă tânără cu care am făcut pregătire la română pentru examenul de BAC, citeam un text despre opera lui Vasile Alecsandri şi încercam să scriem răspunsuri la cerinţele din test. I-am sugerat să pună mereu întrebări în legătură cu textul, să fie critică şi chiar să conteste părerea autorului dacă are argumente puternice. I-am amintit că poate căuta informaţii şi în afara programei, iar asta o va ajuta să înţeleagă mai bine contextul. Imediat după am pus în aplicare aceste sfaturi şi m-a surprins reacţia ei spontană când a realizat că poate privi lucrurile dintr-o nouă perspectivă şi cu mai multă uşurinţă. A fost încântată să găsească logica din spatele elementelor aparent aleatorii şi m-am bucurat că i-am putut fi de ajutor.
Ai avut momente dificile? Cum ai trecut peste?
Au fost şi momente când m-am simţit depăşită de situaţie, când R. mi-a povestit mai multe despre ea şi deşi îmi vorbea cu dezinvoltură despre mediul în care trăieşte, am identificat câteva semnale de alarmă şi mi-am dat seama că este expusă unor riscuri. Îmi doream să ajut cumva, însă mi-a fost greu să evaluez responsabilităţile unui voluntar în asemenea situaţii. Din fericire am găsit suport şi am primit consiliere din partea colegilor coordonatori, iar una dintre soluţiile pe care le-am implementat a fost începerea cursului de siguranţă online şi offline, un proiect pentru care sunt foarte recunoscătoare şi de care cred că mai mulţi copii şi tineri pot beneficia.
Ce le-ai spune persoanelor care se gândesc să facă voluntariat, dar tot amână momentul?
De curând am văzut scris undeva: Do it now! Sometimes “Later” becomes “Never”>> (Acționează acum! Uneori “Mai târziu” devine “Niciodată”).
Îmi imaginez că sunt mulți oameni cu povești interesante și calități puternice care ar face o treabă excelentă ca voluntari. Probabil cel mai des întâlnit obstacol în a face acest pas este programul încărcat. Ori amânăm pentru când va fi timpul ideal. Însă tot ezitând, dorința este pusă cumva pe plan secundar, apar alte preocupări și rare ori ne întoarcem la ea. Ratăm, astfel, șansa de a face un bine, de a ne pune în aplicare competențele și chiar de a ne dezvolta noi înșine prin experiența lucratului cu copiii, cu ceilalți colegi, prin traininguri special gândite pentru voluntari. Sunt 2 ore pe săptămână pe care le putem oferi și care pot face o mare diferență pentru acești tineri și în timp și pentru noi.
Ai participat la grupurile de suport? Ce ai rezolvat/lămurit în timpul întâlnirilor cu psihologul?
Din păcate la aceste grupuri nu am reușit să particip, însă îmi propun să am o prezență ceva mai activă pe viitor.
Cum simți că te-a ajutat consilierea primită din partea specialiștilor Ajungem MARI?
Deși rareori am avut nevoie de sprijin, știu că în spatele voluntarilor stă o echipă solidă, bine pregătită, gata oricând să ajute și pe care te poți baza în orice moment.
Mai vrei să ne transmiți ceva?
M-am simțit mereu primită cu brațele deschise în această comunitate. Decizia de a mă înscrie ca voluntar aici a fost una dintre cele mai bune pe care le-am luat în ultima perioadă.
A lucra cu copii și tineri instituționalizați este o treabă mai delicată, presupune dedicare, atenție, răbdare și multă responsabilitate. Pare intimidant, însă nu ești niciodată singur; vei găsi întotdeauna pe cineva care să te asculte și să te îndrume, specialiști care să îți ofere consiliere, colegi care își împart experiența cu tine, care te pot motiva și de la care poți învăța atâtea. Asta deja face totul să fie mult mai ușor. Iar zâmbetele copiilor la final de lecție, entuziasmul lor pentru o nouă întâlnire cu tine, încrederea de sine pe care o dezvoltă și curajul pe care îl capătă datorită ție merită tot efortul.