Portret de voluntar – Luminita Varsandan – Ajungem MARI Arad

Luminița Varsandan are 53 de ani și este voluntar Ajungem MARI de 2 ani pentru copiii din Arad. Pe lângă sprijinul la teme, Luminița le aduce multă bucurie copiilor însoțindu-i la ieșiri și cursuri vocaționale.

 

Care este motivația ta principală pentru care ești voluntar la Ajungem Mari?

Iubesc foarte mult copiii si mi-am dorit sa fiu aproape de copiii care au mare nevoie de dragoste si sa ii ajut cu tot ce pot.

 

Cum a fost prima zi de voluntar? Care a fost lucrul care te-a impresionat cel mai mult?

Prima zi ca si voluntar in centrul Oituz nu a fost asa cum mi-am dorit eu atunci. Impreuna cu doua colege ne facusem un plan de activitati, eram dotata cu tot felul de materiale, dar nu am reusit sa facem ce ne propusesem. Am fost foarte dezamagita atunci, dar acum realizez ca noi am gresit. Mi-am dat seama ca nu trebuie sa ai asteptari, ci doar sa tii cont de dorintele lor, sa ii descoperi incet, incet, sa nu renunti, iar planurile sa le faci impreuna cu ei. Atunci am fost impresionata de faptul ca nu stiau sa citesca si sa scrie, iar Ancuta care avea in jur de 13-14 ani nu mergea la scoala, deoarece nu avea certificat de nastere. Din pacate problema nu este rezolvata nici acum.

 

Ce rețineri, temeri ai avut la prima acțiune de voluntariat pentru ONG-ul Ajungem Mari? Cum s-au rezolvat?

In prima zi de voluntariat mi-a fost teama ca nu o sa ma descurc cu copiii. Nu aveam prea multe informatii despre copii si nu stiam la ce sa ma astept exact. Prin joaca si jocuri pe care le studiasem de pe site-ul Ajungem Mari, am reusit sa ne apropiem unii de altii si lucrurile sa mearga mai usor.

 

Cum te ajută pe tine voluntariatul? Cum simți că te-a schimbat?

Timpul petrecut cu copiii imi transmite o bucurie si fericire in suflet pe care greu o pot descrie. Dragostea si bucuria lor ma face sa continui si sa nu renunt. Mi-am da seama ce usor judecam oamenii si copiii fara sa ii cunoastem cu adevarat. La prima vedere poti sa tragi concluzii gresite despre ei, cand de fapt toti au suflete deosebite si sunt foarte buni, dar noi oamenii nu stim sa ajungem la sufletul lor. Ei nu au nevoie de pedepse ci doar de dragoste, iar apoi putem sa realizam lucruri f bune impreuna.

 

Care crezi că a fost cea mai mare reușită a ta în timpul programului?

Sunt bucuroasa pentru tot ce am facut impreuna, pentru faptul ca ne bucuram si ne strangem in brate cand ne intalnim. Copiii sunt schimbati in bine, sunt mai deschisi, mai iubitori, se inteleg mai bine unii cu altii, au devenit mai toleranti si intelegatori, si se ajuta unii pe altii. Ma bucur ca isi doresc sa continue activitatile la Palatul Copiilor, iar Ancuta acum citeste carti. Ea este un exemplu de vointa pentru a reusit sa invete sa citesca si sa scrie chiar daca nu a mers la scoala. De fiecare data cand ne intalnim, copiii imi povestesc tot ce au mai facut, supararilor si bucuriile lor. Ei fac parte din viata mea.

 

Ce moment din timpul acțiunilor de voluntariat ți-a rămas în suflet?

Bucuria in suflet este dupa fiecare intalnire cu ei. Au fost momente in care copiii erau suparati din diverse motive. Asa a fost si cazul lui Ionut, un baiat nou din centru, de care toata lumea imi spunea numai lucruri rele. Desi personalul nu m-a incurajat sa il iau si pe el atunci cand ieseam cu Denis si Catalin la activitatile de la Palat, l-am luat si am fost surprinsa sa constat de cat de bunut este copilul, si nu am avut nici o problema cu el. Desi este mai plinut, l-am incurajat sa invete sa se dea cu skateboardul si a reusit. Acuma toti trei Catalin, Denis si Ionut se dau in parc cu skateboardul.

Un alt moment care mi-a ramas in suflet este cel in care am fost cu Ancuta la librarie sa alegem impreuna o carte de citit. Micul Print a fost prima carte pe care Ancuta a citit-o. Pentru mine a fost un lucru minunat.

Alt moment a fost cel in care Catalin a pictat primul tablou la cursul de pictura naiva. Amandoi am fost fericiti de ceea ce el a realizat.

 

Ai avut momente dificile? Cum ai trecut peste?

Am avut si momente dificile, cand ei nu doreau sa faca nimic atunci cand mergeam la centru. Daca erau suparati de ceva anume, era foarte greu sa colaboram. Treptat am reusit sa discutam problemele care le au si sa gasim solutii.

 

Ce le-ai spune persoanelor care se gândesc să facă voluntariat, dar tot amână momentul?

Viata acestor copii in centre este foarte grea si lipsita de dragoste si bucurii. Ei au nevoie sa le fim aproape, sa le daruim dragoste si afectiune, sa le ascultam supararile, sa ii descoperim si sa ii ajutam sa isi arate bunatatea sufletului lor si dragostea imensa pe care o au in interior, dar care greu au cui sa o dea.

Ei au nevoie de ajutorul nostru, pentru ca Programul Ajungem Mari ne pune dipozitie bani, cursuri, acces la terapii, dar doar cu ajutorul voluntarilor le putem implementa. Noi voluntarii impreuna cu Asociatia putem sa facem foarte multe pentru acesti copii, astfel incat atunci cand iasa din centre sa le fie mai usor, sa aiba incredere in ei si sa faca fata la problemele din viata reala. Putini sunt cei care reusesc, dar impreuna acest numar poate sa creasca.

Sufletul acestor copii merita tot ce este mai bun, iar noi voluntarii putem sa le oferim acest lucru. Nu mai amanati momentul, pentru ca scuze sunt tot timpul. Daruiti acestor copii dragoste si ajutor, iar ceea ce primiti in schimb este o stare de bine nemaintalnita.

 

Ai participat la grupurile de suport? Ce ai rezolvat/lămurit în timpul întâlnirilor cu psihologul?

Am urmarit diverse webinarii pe site-ul asociatiei care m-au ajutat sa inteleg mai usor situatiile dificile pe care le poti intalni in activitatile cu copiii si ce poti sa faci in acele momente.

 

Cum simți că te-a ajutat consilierea primită din partea specialiștilor Ajungem Mari?

La inceput cand puteam sa mergem in centre mi-au fost de mare ajutor materialele suport, care sunt puse la dispozitie pe site.

To Top