Portret de voluntar – Ernestina Orzoi – Ajungem MARI Constanta

Ernestina Orzoi are 21 de ani si este voluntar Ajungem MARi din noiembrie 2020 pentru copiii din Constanța. Ea i-a ajutat pe copii la teme și a oferit meditații la limba româna și engleză și a început, cu succes, Cursul pentru Super Fete despre relații sănătoase, prevenția traficului de persoane și alte subiecte importante pentru un grup de tinere.

Care este motivația ta principală pentru care ești voluntar la Ajungem Mari? 

Motivația mea principală pentru care sunt voluntar este dorința de a face bine, de a contribui la o schimbare, oricât de mică ar fi ea.

 

Cum a fost prima zi de voluntar?  Care a fost lucrul care te-a impresionat cel mai mult?

Cred că fiecare dintre noi ține minte prima zi de voluntar. La mine prima zi a fost minunată. În această primă zi l-am ajutat pe un băiețel de 11 ani la limba engleză. Întâlnirea mi-a dat un vibe pozitiv, știind că am putut să ajut și că totodată am dat peste un copil dornic de cunoaștere; știam că munca mea nu este în zadar.

 

Ce rețineri, temeri ai avut la prima acțiune de voluntariat pentru ONG-ul Ajungem Mari? Cum s-au rezolvat? 

Mi-a fost frică să nu fiu respectată de copiii pe care îi voi ajuta. Însă, acest lucru nu s-a întâmplat, ci dimpotrivă acești copii deși sunt împovărați de anumite probleme, continuă să fie receptivi și să dea dovadă de bună creștere.

 

Cum te ajută pe tine voluntariatul? Cum simți că te-a schimbat? 

Făcând voluntariat și înainte de a intrat în A.M, știam că această experiență va fi una frumoasă, însă experiența de la A.M, nu se poate compara cu nimic. Este, metaforic zicând, un labirint al cunoașterii și al binelui, un loc în care prin binele pe care îl faci ajungi să te dezvolți, să îți învingi fricile să te autoperfecționezi pentru evoluția copiilor și pentru a le oferi ceea ce este cel mai bun din tine.

 

Care crezi că a fost cea mai mare reușită a ta în timpul programului? 

De a ambiționa și de a vedea cu evoluează unii copii, care la începutul întâlnirilor noastre nu erau sigur pe ei sau care se considerau slabi.

 

Ce moment din timpul acțiunilor de voluntariat ți-a rămas în suflet? 

Mi-a rămas în suflet momentul în care am început cursul de „super fete” la unul din centrele la care sunt voluntar. Am simțit că ajut atât de mult o mână de fetițe, care uneori se simt singure sau neapreciate, că în adevăratul sens al cuvântului, mă pot numi prietena lor.

 

Ai avut momente dificile? Cum ai trecut peste? 

Viața este la fel ca activitatea de voluntar; cu suișuri și coborâșuri. Astfel, pe lângă momentele frumoase, au existat și momente mai grele. Spre exemplu unii copii, după câteva întâlniri ale noastre, nu mai doreau să ne vedem; iar aici veneau interogațiile dacă fac bine ceea ce fac; că poate greșesc eu undeva; că poate nu sunt demnă de această șansă de a fi voluntar. Însă, în timp, și cu ajutorul altor voluntari, am înțeles că există copii care vor să continue și copii care nu mai doresc colaborarea cu un voluntar; fapt ce este total în regulă. 

Ce le-ai spune persoanelor care se gândesc să facă voluntariat, dar tot amână momentul? 

Le sfătuiesc să nu mai amâne măcar o zi și să se înscrie cu prima ocazie în acest proiect. Este o experiență unică. Chiar dacă au un program încărcat, așa cum îl avem mulți dintre noi, momentul în care te întâlnești cu copii, uiți orice problemă; pare că lumea e la picioarele tale, că poți muta munții din loc pentru acești copii.

 

Un gand despre program?

Sunteți niște oameni tare mișto!

To Top