Paul Iftodi a simţit toată viaţa că scopul lui este să fie util, să fie de ajutor celor care au nevoie. Deşi s-a pregătit în primă fază să devină preot, şi-a dat seama că poate să îşi ajute semenii şi altfel. Subliniază mereu că nu a apostat, ci a avut o revelaţie:
Cele 2, teologia şi asistenţa socială, se împletesc frumos într-un curcubeu de fapte bune izvorâte dintr-un altruism pe care îmi place să cred că l-am moştenit de la părinţi şi bunici. Scara mea de valori gravitează în jurul celor dragi – familie, prieteni, copii, animăluţe şi tihnă.
Anunţul de recrutare a voluntarilor Ajungem MARI l-a auzit în vara anului trecut, la radio.
Am pus instant mâna pe telefon și am sunat un prieten. Rezultatul – acum suntem cu 2 mai mulți în echipă. L-am “racolat” înainte chiar de a fi eu însumi înscris. Mai conchetasem puţin, în vreme studenţiei, cu voluntariatul în domeniul asistenţei sociale, dar ceea ce fac acum este total diferit şi infinit mai valoros. Mi-a fost dat să am posibilitatea să ajut şi încerc să o fac bine. Încă mai am multe de învăţat, fac paşi mici, dar sper că mă voi descurca.
Primele întâlniri cu copiii i-au confirmat lui Paul, încă o dată, nevoia atât de crescută a acestora de a avea în preajmă oameni buni şi implicaţi.
Fiind în preajma sărbătorilor de Crăciun mi-a fost foarte uşor să mă apropii de unii dintre ei – ştiţi voi, magia Crăciunului. Am rămas foarte plăcut surprins când am fost corectat de o fetiţă care mi-a spus că de Crăciun cântăm colinde pentru a sărbători Naşterea lui Iisus. Indiferent de locul şi situaţia în care se află, nu toţi se lasă acaparaţi de consumerismul din jur şi spiritul de turmă.
Paul Iftodi nu a avut nicio clipă vreo temere legată de prezenţa lui în vieţile copiilor. Conştientizează provocările, dar ştie şi ce are de făcut asfel încât să aibă impactul dorit.
Să treci peste “crusta” situației în care se află, să îndepărtezi etichetele pe care, uneori, chiar copiii și le pun. E o provocare, de asta zic că înaintez cu pași mici. E o provocare să îți dai seama când ai ajuns cu adevărat la sufletul lor, când le-ai câștigat încrederea și, mai ales, să știi exact cu ce poți să îi ajuți.
Dacă iniţial a început vizitele la copii cu pregătiri la limba română, acum Paul face de toate cu şi pentru ei.
Socializare (ieşiri în oraş), ajutor la teme, ludoterapie (jocuri şi activităţi educativ-distractive), educaţie financiară (cumpărături, ghidare în alegerea unei profesii), dorinţa de a fi “frate mai mare” (cu tot ce presupune aceasta – în special responsabilizarea).
În acelaşi timp simte şi apreciază sprijinul constant primit din partea celor implicaţi în programul Ajungem MARI.
Îmi plac libertatea de a alege metodele, activitățile și faptul că se creează legături între noi și frățiori/între noi și ceilalți voluntari. Și-mi mai place un lucru: colegii sunt de toate vârstele și au profesii care aparent nu prea-ți dau timp pentru voluntariat – medici, psihologi, profesori, polițiști, avocați… și eu. E minunat!
Minunate sunt şi momentele mici, dar esenţiale pe care le trăieşte la fiecare vizită la copii.
Păstrez amintiri de la fiecare ieșire. Dacă e să dau doar un exemplu: încântarea din ochii surorii mai mici atunci când s-a plimbat pentru prima dată cu autobuzul și tramvaiul. Să nu uit un amănunt: are 15 ani, se deplasează în fotoliu rulant, face terapie și de-abia învață să meargă. În plus, de rușine, nu a spus nimănui că nu a mai călătorit până acum cu mijloacele de transport amintite mai sus. Îți dă de gândit, poate uneori nu apreciem cum ar trebui ceea ce avem și ceea ce putem.
Un alt moment pe care vreau să-l povestesc este de după o ieșire din ianuarie (am sărbătorit majoratul unui copil din centru), când un băiețel care nu avea nicio legătură cu ieșirea (după unii e obraznic, eu îl văd doar ca pe un năzdrăvan simpatic foc și cu o inimă de aur) a fugit după mine – era doar în pijama şi şosete, fără papuci – şi m-a strâns tare în braţe:
– Mulțumesc, domnu’!
– ???
– Că ați fost cu XXX în oraș!
…
Atât! Apoi s-a întors în cameră la fel de rapid cum a și venit. Aici s-a rupt filmul… sunt momente când nu știi cum să reacționezi sau ce să zici… când se ridică un nod în gât și inima se sparge-n bucăți…
Paul crede că voluntariatul se face din suflet şi că e o decizie pe care trebuie să o simţi cu toată inima ca să o pui în practică.
Sunt voluntar! Îmi doresc să fiu de folos! Am atribuţii de frate mai mare prevăzute în fişa postului de OM şi fac asta pur şi simplu… dezinteresat. O posibilă definiție ar putea fi: Mai ții minte, din copilărie, mâna mamei pe fruntea-ți febrilă? Sau, în general, orige atingere a mamei, de atunci și de acum!
Cum spuneam: o fac pentru confortul personal (nu o fac doar pentru a mă simți împăcat cu mine însumi), pentru un CV bogat sau ca să impresionez pe cineva (da, frate, uite ce fac eu). Ajungem MARI, îţi mulţumesc pentru că mi-ai dat ocazia să fiu bun pentru copii buni!