Mihai are 19 ani şi este elev în clasa a XII-a. Anul acesta se pregăteşte pentru Bacalaureat şi admiterea la facultate şi în acelaşi timp şi munceşte. Povestea lui este la fel ca a tuturor copiilor care ajung în sistemul de protecţie: grea şi dureroasă. Dar Mihai a învăţat că viitorul stă în mâinile lui şi face totul pentru ca acesta să arate exact aşa cum îşi doreşte. Iar uneori asta înseamnă ca uneori să facă şi câte un bilanţ.
Mihai a fost abandonat în spital, imediat după naştere şi acolo a petrecut primele 3 luni din viaţă, până când a fost preluat de o asistentă maternală.
Am stat cu ea până la vârsta de 7 ani. Apoi, a trebuit să iasă la pensie, aşa că am fost repartizat unui alt asistent maternal, care locuia undeva la ţară. Acolo am locuit 9 ani, până când în urmă cu aproape 3 ani am ajuns la un centru de copii din Galaţi.
Întoacerea la Galaţi l-a adus şi în preajma voluntarilor Ajungem MARI.
Eram cam de o lună la cămin când am cunoscut primul voluntar, pe doamna Mirela Panaite, iar dumneaei a avut şi continuă să aibă o mare influenţă asupra mea. M-a ajutat foarte mult să mă dezvolt social şi personal. Când am ajuns la cămin eram speriat şi foarte ruşinos. Nu vorbeam cu nimeni. Acum am lângă mine mulţi voluntari care mă ajută, au încredere în mine şi mă fac să merg mai departe pe drumul meu. Le mulţumesc din suflet pentru că sunt în viaţa mea, pentru că sunt alături de mine.
Cel mai greu lucru pentru Mihai, de-a lungul anilor petrecuţi în sistemul de protecţie, a fost să înţeleagă că viitorul stă în propriile mâini.
A fost greu să mă schimb, să conştientizez că trebuie să fac trecerea de la un copil care doar visa la un om care trebuie să îşi ia viaţa în propriile mâini. Cu toate astea, cred că cel mai important lucru este că nu am pierdut copilul din mine în ciuda faptului că a trebuit să devin adult foarte repede.
M-am angajat, am învăţat cât e de greu să munceşti zi de zi câte 10 ore, să te întreţii, să-ţi faci mâncare, să-ţi iei haine, produse de igienă, să faci curăţenie, să înveţi lucruri pe cont propriu, să repari. Am învăţat să fiu omul bun la toate.
A avut însă şi parte de multe dezamăiri care şi-au pus amprenta pe felul în care se uită la ceilalţi.
Am înţeles şi cât de rea este lumea din jurul meu şi cât de rari sunt oamenii cu inimă bună. Din păcate am învăţat să nu îmi mai pun încrederea în oameni. Încă încerc să învăţ de ce fac oamenii astfel de lucruri. Nu reuşesc, dar am învăţat în schimb să aceept să fiu eu, chiar şi dacă sunt singur.
Cu atât mai mult îi apreciază pe cei care i-au fost alături în aceşti ani.
Cred că au contat foarte mult oamenii care mi-au stat alături, m-au îndrumat şi m-au împins spre viitor, iar cea mai importantă persoană e sora mea de suflet, cea cu care am crescut în asistenţă maternală.
Mihai este un tânăr foarte talentat şi care nu se teme să încerce activităţi care mai de care mai diverse.
Îmi plac desenul, muzica, jucatul pe calculator, sporturile intense, precum snowboardul, tâmplăria, grădinăritul şi multe alte activităţi care implică foarte mult folositul mâinilor. Cea mai mare pasiune însă este dezmembrarea, repararea şi crearea aparatelor care necesită curent, electricitate, mecanică.
Oricât de mult ar munci, Mihai nu uită că viitorul înseamnă educaţie.
Anul acesta o să dau Bac-ul şi vreau să intru ori la Academia de Marină, ori la o facultate de ingineri electronică sau mecatronică. Îmi doresc să am o carieră care să îmi ofere un loc al meu, un acasă cald, iubitor şi plin de pace.
Iar când vine vorba de copiii şi adolescenţii care cresc la fel cum a făcut-o şi el, în sistemul de protecţie…
Ştiu că este greu să fii în sistem. Ştiu că te simţi diferit, singur, trist, nervos, supărat, dar încearcă totuşi să fii fericit şi să nu uiţi să fii un om bun şi, mai ales, copil.
Citeşte şi: Horia Ghibuțiu – jurnalist – Ajungem MARI