Marius Raicu este voluntar Ajungem MARI în Bucureşti şi s-a alăturat echipei în urmă cu câteva luni, când a văzut anunţul unei noi campanii de recrutare. Pasionat de arte marţiale, psihologie şi plimbări pe munte, lui Marius îi place foarte mult şi să-şi ajute semenii. Anul acesta a considerat că poate face din asta o acţiune constantă, aşa că acum merge în fiecare săptămână la copiii instituţionalizaţi. Nu era foarte sigur, la început, cum vor decurge întâlnirile şi, mai ales, cum îşi poate aduce el aportul. Primele vizite i-au arătat însă că grijile lui erau nefondate şi a descoperit rapid cât de multe poate face pentru tinerii la care merge.
Am reuşit să fac din sport o constantă în rândul copiilor, dar şi să le răspund diferitelor curiozităţi pe care le au şi care e absolut normal să apară. În acelaşi timp, fiind constant acolo pentru ei şi făcând aceste lucruri i-am ajutat să îşi crească nivelul încrederii în sine, dar şi în cei din jur, precum şi să îşi asume cu mai multă uşurinţă responsabilităţile.
Trebuie să înţelegem că aceşti copii, la începutul vieţii lor, au avut contact cu tot ce este mai negativ în oameni. Pentru unii asta este realitatea lor, tot ce este mai rău în lume. Ei nu concep că sunt şi oameni buni pe lume, aşa că eu încerc, pe cât posibil, să le redau încrederea în oameni şi, mai important de atât, în ei înşişi.
Marius le-a intrat repede pe sub piele copiilor, iar reciproca este la fel de valabilă. Pentru că, deşi din afară lucrurile pot părea destul de provocatoare, în realitate atenţia şi afecţiunea fac totul să fie foarte simplu.
În ciuda traumelor pe care aceşti copii le-au trăit încă sunt momente în care sunt dispuşi să iubească. Te surprind în multe momente arătând disciplină şi concentrare, chiar dacă în majoritatea timpului pot părea haotici. Se ajută unii pe alţii.
Iar pentru Marius Raicu această experienţă este de oferit, de sprijin, dar şi de învăţare.
Odată început voluntariatul la Ajungem MARI înveţi ce înseamnă să ai responsabilitatea unei alte persoane. Înveţi din vieţilor lor, din greşelile părinţilor lor. Este un sentimente foarte plăcut să poţi face o diferenţă notabilă în formarea sau schimbarea unui copil. Nu ascund faptul că a fost un moment în care credeam că ceea ce fac nu contează în mod real, că nu ajută cu nimic şi nici nu are impact. Dar oricât de mic ar fi ajutorul ceva tot este pe plus. Important este să nu fie pe minus. Şi am mai realizat ceva: impactul nu este atât de mic pe cât credeam la început. Este doar nevoie de timp ca să observi schimbările.