Când a aflat de Ajungem MARI şi misiunea pe care ne-am asumat-o, Luminiţa Roşca a acţionat şi reacţionat aproape instantaneu. A căutat soluţii care să ne ajute să ducem mai departe totul, mai bine şi cu mai multe rezultate. A devenit practic ambasador Ajungem MARI înainte ca noi să ajungem să îi propunem asta.
Am fost impresionată de cât de dedicaţi sunt oamenii care reprezintă Ajungem Mari, de poveştile lor şi, paradoxal, cu toate că văd traume în fiecare zi, sunt foarte optimişti. Ei au fost primii cu care am intrat în contact şi m-am gândit că, dacă ar fi mai mulţi ca ei, am trăi toţi într-o lume mai bună. Am vrut să fac şi eu parte din acest cerc al binelui, să ajut cu ce pot.
Luminiţa a simţit că aici îşi găseşte reflectate propriile valori.
Dăruirea, să dai din timpul tău, din energia ta, empatia, să îţi pese, să te pui în locul altora şi să ai puterea de a depăşi, totuşi, pragul mental pe care îl avem mulţi, că „nu e treaba mea, să se ocupe autorităţile, statul, Guvernul”. Sunt valori care simt că le sunt înrădăcinate în ADN celor de la Ajungem Mari: coordonatori, voluntari, toţi cei care decid să îi ajute.
Îmi vine în minte un citat al Berthei von Suttner, pacifistă, prima femeie laureată a premiului Nobel pentru Pace, care a spus: „După verbul a iubi, a ajuta este cel mai frumos verb din lume”.
Când vine vorba de implicarea în proiecte de suflet, Luminiţa Roşca ştie că fiecare are propriul rol şi propria putere.
Nu putem suplini rolul statului, care trebuie să dea legi, să se asigure că se aplică, să uşureze birocraţia, să colecteze şi să analizeze date şi să faca strategii la nivel naţional. Cred însă că trebuie să existe parteneriate între stat, cu toate ramurile sale (autorităţi locale, centrale, învăţământ), ONG-uri – societatea civilă şi mediul privat. Fiecare are rolul său, dar scopul trebuie să fie unul comun: toţi copiii să plece în viaţă cu şanse egale.
Iar pentru ca asta să devină realitate e nevoie ca pe lângă dorinţa de a ajuta să mai existe ceva, la fel de important.
Eu nu mă pot erija într-un „misionar”, nu cred că fac destul în acest moment. Sunt mulţi oameni însă care ajută constant. Constanţa în tot ce faci, cred că este esenţială, pentru a avea rezultate. Ştiu că sunt multe cauze, mulţi care au nevoie de ajutor, dar dacă alegi o cauză, rămâi dedicat ei şi fă tot ce poţi pentru ca ceea ce este „cauza ta” să răzbească.
Luminiţa este un om săritor, mereu dispus să ajute acolo unde poate, însă e, în acelaşi timp, şi foarte conştientă că nu oricine este pregătit, oricând, pentru asta.
Nu aş încuraja pe oricine să încerce să se implice. Aş încuraja acei oameni, acele companii care se gândesc în mod real la impact, la acel puţin pe care îl fac şi care poate avea un impact mare pentru alţii. I-aş încuraja tocmai pentru că gandesc aşa şi au nevoie doar de exemple şi de încredere.
Am vrut să aflăm şi ce crede despre lipsurile cu care se confruntă societatea noastră, dar şi cum vede ea posibilitatea de schimbare în mai bine.
Nu ştiu dacă sunt neapărat lipsuri sau asta e normalitatea. Oamenii sunt foarte preocupaţi de vieţile lor, de problemele lor, de lipsa timpului. Cred că schimbarea poate să vină când realizezi că ai resurse mai multe decât crezi, când vezi exemple în jurul tău şi că viaţa ta în societate este interconectată cu a celorlalţi.
Cum putem schimba? Prin exemple şi prin educaţie. Observăm, cred, cu toţii că în alte ţări există o educaţie timpurie în voluntariat, în implicarea în comunitate şi a început şi la noi. Sunt optimistă pentru că văd din ce în ce mai mulţi tineri care cred în cauze, vor să contribuie mai mult la viaţa socială, ei neavând grija ratelor la bancă, fiind mai incluzivi, respectând mai mult timpul liber şi, astfel, sunt mai deschişi la a se implica, a ajuta, fără a primi o remuneraţie.
Pentru Luminiţa Roşca binele este un fapt în sine, nu o poveste utopică făcută să sune frumos.
M-a impresionat foarte mult o persoană din agribusiness care, atunci când am întrebat de ce dezvăluie strategiile sale de afaceri competitorilor, mi-a spus: „Pentru că vreau ca atunci când mă întâlnesc cu ei să îi văd bine şi, astfel, mă simt şi eu bine, colaborăm mai bine”. Poate este şi asta o formă de egoism. Suntem ființe sociale, deci trăim în interdependenţă unii cu alţii şi asta ne influenţează viaţa. Starea noastră este influenţată de a celorlalţi, de starea societăţii în care trăim. Asta cred că mă motivează: să văd bine în jurul meu.
Am rugat-o pe Luminţa să ne povestească mai multe despre ea, despre munca de zi cu zi şi lucrurile care o reprezintă sau o inspiră.
Aş putea să spun multe despre mine şi oamenii care citesc materialul să spună: „Ce tare e fata asta!” sau „Banal! Toată lumea a făcut sau face aceste lucruri”. Ce pot să spun însă este că am realizat, poate târziu, că viaţa nu este numai despre a merge la serviciu, a avea performanţe profesionale înalte, a le oferi copiilor tăi tot ce îşi doresc, ci este mai mult de atât: este despre comunitate, despre impactul pe care îl ai asupra celor cu care interacţionezi, cu un gest, o poveste de viatţă care să inspire, un exemplu autentic, o încurajare.
Şi pentru că vorbim de copii şi despre ce au nevoie să le oferi, este şi despre a da un exemplu copiilor tăi şi a-i învăţa de mici că este important să contribui la comunitatea, la societatea în care trăieşti pentru că ea nu se va schimba de la sine.
Oamenii au resurse nelimitate, doar trebuie să le descopere, să le exerseze şi să povestească şi altora despre ce fac, pentru inspiraţie, aşa cum au făcut cei care reprezintă Ajungem Mari.