Cei mai mulţi oameni se înscriu în programul de voluntariat pentru că vor să facă bine. Vor să ofere timp, sprijin, atenţie, oportunităţi, vor să fie acolo pentru copii. După luni sau ani petrecuţi alături de copiii din sistemul de protecţie, mulţi dintre voluntarii Ajungem MARI ajung la aceeași concluzie, pentru unii dintre ei, surprinzătoare: nu doar copiii cresc și se schimbă, ci se schimbă şi ei. Este una dintre cele mai impresionante lecţii pe care le primesc în tot acest proces, aceea că relaţia autentică transformă în ambele sensuri.
„Când merg la copii, uit că sunt adult”
Voluntariatul îi scoate pe oameni din rolurile lor obișnuite, din statutul de profesionist, manager, părinte sau expert. În faţa copiilor, lucrurile care contează sunt altele: sinceritatea, prezenţa, capacitatea de a te bucura de lucrurile simple.
Un voluntar spune că atunci când merge la copii uită că este adult. Nu pentru că uită responsabilităţile, ci pentru că redescoperă joaca, curiozitatea și autenticitatea pe care mulţi dintre noi le pierdem pe parcurs. Copiii au această putere de a ne aduce înapoi în prezent și de a ne aminti cine suntem, dincolo de rolurile pe care le purtăm zi de zi.
Relația cu copiii devine o lecție despre tine însuți
Mulţi voluntari pornesc la drum convinși că vor învăţa copiii anumite lucruri. În timp, descoperă că procesul funcţionează și invers.
„Relaţia cu copiii mă educă pe mine.”
Pentru că acești copii te provoacă să te privești cu sinceritate, să observi cum reacţionezi când cineva nu are încredere în tine, când te respinge sau nu răspunde așa cum te așteptai, dar şi când progresul apare mai lent decât ai sperat.
„Voluntariatul m-a ajutat să mă descopăr pe mine.”
Iar această descoperire vine la pachet cu o altă lecţie importantă: acceptarea.
„Atunci când lucrezi cu astfel de copii, trebuie să fii pregătit pentru tine, să te descoperi pe tine, să accepţi toate părţile din tine.”
Un alt aspect important care apare constant în poveștile voluntarilor este blândeţea.
„Am învățat să fiu mai blând cu mine, cu copiii, cu familia, cu angajaţii.”
Într-o lume care pune adesea accent pe performanţă, rezultate și control, copiii îi învaţă pe voluntari ceva diferit: că oamenii cresc atunci când sunt văzuţi, înţeleși și acceptaţi. Mulţi dintre ei spun că au învăţat să valideze mai mult și să judece mai puţin, că au învăţat să încurajeze înainte să corecteze şi că poţi pune limite ferme fără să rănești.
„Am învățat să pun limite într-un mod blând.”
Şi nu e totul. Voluntarii noştri îşi reamintesc lucruri esenţile pentru viaţa lor de zi cu zi, precum faptul că blândeţea faţă de ceilalţi începe cu blândeţea faţă de tine însuţi.
„Am învăţat să fiu mai blândă cu mine.”
„Am învăţat să îmi dau voie să greșesc.”
Copiii nu au nevoie de perfecțiune, ci de prezență
Mulţi oameni ezită să devină voluntari pentru că se întreabă dacă sunt suficient de pregătiţi. Dacă vor ști ce să spună, dacă vor putea face activităţi suficient de interesante şi, mai ales, dacă vor putea face totul „ca la carte”.
Experienţa voluntarilor arată că lucrurile importante sunt mult mai simple.
„Copiii au nevoie de prezenţa ta, nu de activităţile tale.”
Este una dintre cele mai valoroase lecţii pe care le oferă voluntariatul. Copiii își amintesc mai puţin jocul pe care l-aţi făcut și mai mult faptul că ai fost acolo, că ai venit, te-ai ţinut de cuvânt, ai ascultat şi poate ai observat când le-a fost greu.
„Am vrut să fiu acolo dacă au nevoie, cu o vorbă bună, cu validare, cu atenţie.”
Pentru copiii care au trecut prin abandon, separări sau pierderi, această prezenţă constantă poate însemna enorm.
Una dintre voluntare își amintește de o fetiţă care la început nu vorbea aproape deloc și nu părea dispusă să creeze o relaţie. Nu a forţat, nu a insistat, doar a stat acolo. Iar la un moment dat, fetiţa i-a spus simplu: „Vii când poţi.” În acea propoziţie scurtă se afla, de fapt, o mare dovadă de încredere.
„Fără încredere reciprocă nu o să faci nimic.”
Copiii care au trecut prin experienţe dificile au nevoie să știe că pot decide ei când și cum se apropie, că sunt respectaţi şi în siguranţă. Iar atunci când primesc acest spaţiu, încep să se deschidă.
Trăirile copiilor sunt la fel de mari ca ale noastre
Uneori adulţii tind să minimizeze emoţiile copiilor: „Lasă, e mic, îi trece.” Voluntarii descoperă rapid că realitatea este cu totul alta.
„Deși sunt copii, trăirile lor sunt la fel de mari ca ale noastre.”
Bucuria, frica, rușinea, dezamăgirea, speranţa sau dorul nu sunt mai mici doar pentru că sunt simţite de un copil. Dimpotrivă! Atunci când adulţii înţeleg acest lucru și aleg să valideze emoţiile în loc să le ignore, relaţia se schimbă profund.
„E important să iubești oamenii așa cum sunt.”
„Să vezi cât de multe transmit copiii dincolo de vorbe.”
„Când vedem binele din ei, ei înfloresc.”
Copiii din sistemul de protecţie au auzit de prea multe ori ce nu fac bine, unde greșesc sau ce le lipsește. Un voluntar le oferă altceva: o privire care caută resursele, nu defectele, potenţialul, nu limitele. O asemenea schimbare de perspectivă poate fi, de multe ori, începutul unei schimbări de viaţă.
Un sfat pentru cei care se gândesc să devină voluntari
Dacă îi întrebi pe voluntarii Ajungem MARI ce le-ar spune celor care se gândesc să înceapă, răspunsul este surprinzător de simplu.
„Să nu se ducă cu așteptări, ci doar cu curiozitate.”
Voluntariatul nu este despre a salva pe cineva, ci despre a construi relaţii, a fi prezent şi a vedea omul din faţa ta. Uneori este inclusiv despre a descoperi că cel care se schimbă cel mai mult ești chiar tu.
La Ajungem MARI, voluntarii le oferă copiilor timp, încredere și sprijin. În schimb, primesc lecţii despre răbdare, curaj, blândeţe și umanitate, lecţii pe care le poartă apoi în toate relaţiile lor: cu familia, cu colegii, cu prietenii și cu ei înșiși.
Dacă vrei să fii şi tu parte din comunitatea noastră, înscrie-te aici, ca să afli când încep recrutările pentru noul modul de voluntariat.
Citeşte şi: Puterea prezenţei. Ce înseamnă 8 luni de voluntariat în viaţa unui copil instituţionalizat – Ajungem MARI