Iulia Anca Avram, voluntar Ajungem MARI: “Copiii sunt foarte lipiţi de mine. Acest lucru mi-a demonstrat că ceea ce fac este fix ce mi se potriveşte.”

Iulia Anca Avram are doar 21 de ani şi este deja de 5 ani parte constantă din echipa de voluntari Ajungem MARI. S-a alăturat misiunii noastre încă de pe băncile liceului şi de atunci merge mereu la copiii şi tinerii din sistem, ca să îi ajute în drumul lor către independenţă. Adoră să citească şi în egală măsură îi place să lucreze cu copiii, iar ăsta deja nu mai e niciun secret. 😊

Nu am ştiut ce înseamnă voluntariatul până nu am început să fac asta, dar apoi am aflat ce înseamnă să fii iubit şi apreciat în adevăratul sens al cuvântului. Munca cu copiii este una dintre cele mai iubite şi îndrăgite activităţi de mine. Am oferit iubire, afecţiune, încredere, sinceritate şi am împlinit dorinţe şi am primit la rândul meu aceleaşi lucruri.

În cei 5 ani de când este alături de copii Iulia nu a avut nici măcar un singur moment în care să se gândească că ar putea pleca de lângă ei.

Copiii sunt foarte lipiţi de mine. Acest lucru mi-a demonstrat că ceea ce fac este fix ce mi se potriveşte.

Ajungem Mari logo

AJUNGEM MARI

Str. Henri Coandă, Nr. 15, sector 1, București

Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor: nr. 503/A/2013

office@ajungemmari.ro

DONEAZĂ

Asociația Lindenfeld

Cont: RO10 BACX 0000 0012 8851 7000

CIF: 32059804