De Crăciun, unii oameni își întorc pentru scurt timp privirea către copiii din sistemul de protecţie. Le duc dulciuri, haine, jucării. Îi vizitează scurt, le urează „Sărbători fericite”, le oferă poate câteva ore de atenţie. Apoi, se întoarc la vieţile lor, iar copiii se întorc la tăcere.
Ce înseamnă, de fapt, pentru ei Crăciunul? Ce înseamnă apartenenţă? Ce înseamnă siguranţă într-o lume în care acasă nu e un loc, ci o lipsă? De ce are nevoie un copil institutţionalizat pentru a crește frumos? Și mai ales: ce putem face noi ca să fim parte din fundaţia lor, nu doar din decorul de Sărbători?
Am stat de vorbă cu psihoterapeutul Ramona Antonie, specialist care lucrează cu copii și tineri din programul Ajungem MARI. Răspunsurile ei sunt un manifest despre responsabilitate, comunitate și despre felul în care ne pasă, nu doar iarna, ci în fiecare zi a anului.
Ei sunt parte din comunitate, locul lor e aici
Ramona întoarce de la bun început perspectiva clasică: copiii din sistemul de protecţie nu trebuie integraţi în comunitate, ei sunt deja parte din ea. Doar că, în urma experienţelor de viaţă, nu mai simt asta.
Ei sunt parte din comunitate, locul lor e aici, în comunitate.
Copiii instituţionalizaţi trăiesc adesea cu convingerea că locul lor este undeva la margine. O zonă gri, între „prea mult” și „prea puţin”, între atașamente fragilizate și rupturi repetate. O lume în care, de multe ori, sunt reduși la statutul de beneficiari, protejați, asistaţi, dar nu incluși.
Ddatorită experiențelor pe care le-au trăit au ajuns să considere, poate unii dintre ei, poate mai mulți decât îmi imaginez eu, că nu mai sunt văzuți astfel. Așa că, e datoria noastră, a celorlalți, să le amintim acest lucru și să îi facem să se simtă ca fiind parte din comunitate.
Este o responsabilitate interpersonală, civică şi morală.
A avea locul tău e un gol profund
Ce înseamnă, pentru un copil crescut în separări, mutări, pierderi, să aibă „locul lui”?
A avea locul tău poate însemna ceva fragil, instabil, temporar, fără un loc unde să îți simți bine rădăcinile…
Copiii din sistem au adesea un istoric de „deplasare emoţională”. De la un adult la altul, de la o casă la alta, de la un context la altul. Pentru ei, stabilitatea nu este un dat, ci o întâmplare.
A avea locul tău e un gol profund, deseori dificil atins și extrem de dureros.
În spatele liniștii se ascund straturi de rupturi, iar despre acestea nu se vorbește suficient.
Adulții constanți: fundația care lipsește
Într-un sistem în care mutarea, plecarea, schimbarea apar frecvent, constanţa devine aproape un lux emoţional.
Un adult constant și sigur și de încredere e, într-adevăr, ceea ce are nevoie un copil sau un tânăr care trăiește în alt loc decât cel de acasă.
Studiile confirmă ceea ce terapeuţii văd zi de zi: o relaţie constantă creează o fisură în convingerea copilului că „oamenii pleacă mereu”. O fisură suficient de mare cât să intre puţină lumină.
O prezență calmă, sigură și constantă, chiar și pentru o perioadă mai scurtă de timp… poate fi de ajutor în reconsolidarea încrederii în alți adulți.
E adevărat că trauma de abandon nu dispare definitiv. Ea poate fi reactivată oricând, pentru că trăiește în corp și în memorie.
Trauma de abandon e ca o rană vie.
Și totuși, chiar și în faţa acestei vulnerabilităţi, însoţirea empatică și consecventă poate face diferenţe uriașe.
„A fi văzut” este magie pură
În lucrul cu copiii instituţionalizaţi, „a fi văzut” nu e o metaforă poetică. E un act psihologic fundamental.
Efectul pe care sentimentul de „a fi văzut” și „a conta” îl are asupra dezvoltării unui copil e, pur și simplu, magie pură.
În aceste cuvinte este surprinsă esenţa reparaţiei emoţionale: validare, acceptare, sentimentul de valoare, experienţa că nu trebuie să demonstrezi ca să fii iubit. Puţini copii din sistem au trăit asta acasă, dar o pot trăi alături de un voluntar, un psihoterapeut, un mentor.
…crearea și consolidarea acelui simț intern că Merit să fiu, că Merit să primesc, că nu e necesar să fac ceva să fiu acceptat.
Aceasta este baza pe care se construiesc viitorii adulţi care nu se tem de relaţii, de eșecuri sau de lume.
Oamenii – rețea de siguranță sau vizitatori de sezon
Ramona pune un diagnostic simplu și direct: societatea vizitează aceste comunităţi, dar nu le susţine constant.
O implicare recurentă… o schimbare a percepţiei că nevoile copiilor există doar de Crăciun…
Schimbarea începe cu lucruri mici, repetate: donaţii recurente, nu ocazionale, timp oferit constant, nu doar în decembrie, voluntariat pe termen lung, prezenţă autentică, nu doar cadouri.
Ce fiecare face Astăzi, ajută Oamenii de mâine să facă la fel…
Nu e nevoie de formare în psihologie ca să fii un adult bun în viaţa unui copil.
Prin programele de voluntariat… prin donații recurente… prin oferirea de servicii specializate… prin participarea la activități sportive… prin donaţii de bunuri personale…”
Cei mai mulţi copii nu au nevoie de ceva spectaculos. Au nevoie de normalitate, de acces la activităţi obișnuite, la educaţie, la interacţiuni firești.
Eu am nevoie de siguranță, iubire și prezență în fiecare zi. Am nevoie Acum, nu doar de Crăciun!”
Ajută-i să fie văzuți și iubiți tot anul, nu doar de Crăciun.
Programul Ajungem MARI nu este despre cadouri, ci despre reconstrucţie şi vindecare, despre a pune temeliile pe care se va clădi o viaţă întreagă.
Cu o donație recurentă – 30, 50, 100 de lei (fii mos craciun 2025 – Ajungem MARI) – putem oferi:
– ședinţe de terapie și consiliere
– suport educaţional
– mentorat
– activităţi de explorare și dezvoltare
– continuitate
– și, mai ales, prezență.
Crăciunul trece. Relaţiile care vindecă rămân.
Psihoterapeut cu o pregătire vastă și o experienţă de peste 19 ani în domeniul social, Ramona Antonie este:
– Psiholog psihoterapeut specialist și psiholog clinician
– Formată în psihoterapie sistemică pentru familie, copil și cuplu, psihoterapie focalizată pe emoţii, cercul siguranţei, compassionate inquiry, psihoterapie pentru anxietate, depresie și traumă
– Cu experienţă în lucrul cu persoane vulnerabile, violenţă domestică, dizabilităţi și multiple arii clinice
– Din 2018, în practică privată, lucrând cu familii, copii, adolescenţi, adulţi cu dificultăţi emoţionale, relaţionale, academice sau medicale.
Este unul dintre specialiștii care, prin programul de terapie Ajungem MARI, ajută copiii şi tinerii din sistemul de protecţie să se uite spre viitor şi să domolească durerile trecutului.