Copiii sunt încă priviți și tratați, în multe situații, ca niște ființe fără griji, fără probleme și care ar trebui să își vadă de viață fără să analizeze sau să judece lucrurile pe care le trăiesc și emoțiile pe care le simt. În fapt, copiii sunt persoane extrem de sensibile, care au nevoie să fie ascultați, sprijiniți și cărora să li se valideze emoțiile cu care se confruntă.
Din păcate, în cele mai multe cazuri cei care ajung totuși la psihoterapie nu o fac sub formă de prevenție, ci în situații de criză, când adulții constată că dificultățile de comunicare au devenit greu de depășit fără o intervenție externă și specializată.
Lucrurile sunt și mai complicate în cazul copiilor din sistemul de protecție, care se confruntă cu o mulțime de traume, dar pentru care psihoterapia este, de multe ori, un subiect de neatins. O dată, pentru că nu știu ce presupune acest lucru și cum îi poate ajuta, iar apoi, pentru că nu există fondurile financiare necesare pentru a urma pe termen lung astfel de ședințe.
„Principala dificultate cu care se confruntă copiii şi tinerii instituţionalizaţi este lipsa de încredere pe care o au în oameni, dificultatea de a întreţine relații sănătoase, teama de abandon. Le este dificil să vorbească despre propriile emoții, se simt judecaţi şi etichetaţi, au sentimente ambivalente şi comportamente agresive uneori”, spune Oana Roșca, psihoterapeut care lucrează cu copii instituționalizați.
Întregul material îl găseşti pe garbo.ro.