Dorinţa de a face ceva pe măsura puterilor mele pentru cei ce au nevoie.
Așa rezumă Andreea Marinescu începutul drumului ei în Ajungem MARI. Are 54 de ani, e chimist-farmacist și locuiește în București. Îi plac călătoriile, teatrul, cărţile și cuvintele, dar mai presus de toate îi place să fie aproape de oameni. De un an, e voluntar Ajungem MARI și trăiește din plin bucuriile, provocările și profunzimea relaţiei cu copilul pe care îl sprijină.
Când a trimis formularul de înscriere, își amintește că era „foarte încântată”, dar a ales „să-și tempereze așteptările”.
La primele întâlniri, copilul i-a spus că „nu se vede în stare să facă faţă la toate provocările anului școlar”. A fost o replică simplă, dar grea. Pentru Andreea, a însemnat începutul unui drum în care a învăţat că uneori cea mai mare luptă e cea cu încrederea în sine.
Greu mi s-a părut să-i cresc încrederea în sine. Natural mi s-a părut să creez cu el o conexiune caldă.
Legătura lor s-a construit firesc, pas cu pas. Deși îl ajută la matematică și chimie, întâlnirile lor sunt mult mai mult decât lecţii.
Am creat o legătură cu el povestind despre situaţii de viaţă, despre relaţii, despre pasiunile lui, despre metode de relaxare. Am fost cu el la filme, la teatru, la expoziţii, în parc. Am povestit despre ce-l doare și despre cum să gestioneze situaţiile care îl fac să se simtă inconfortabil.
În timp, a văzut schimbarea.
Încet-încet a început să-și crească încrederea și stima de sine. A învăţat să iasă din situaţii de bullying și să pună limite sănătoase.
Pentru Andreea, fiecare progres e o confirmare tăcută că prezența ei contează. Mai ales când copilul o caută pentru lucruri care nu au legătură cu materiile la care fac pregătire împreună.
A apelat la mine ca să facă proiecte, să repare calculatorul, să-și facă CV-ul, să caute joburi.
Cel mai frumos moment, spune ea, a fost când băiatul i-a spus că vrea să-i ofere mamei lui „momente preţioase de conexiune, așa cum le-a primit de la mine – să o ducă la teatru, așa cum l-am dus eu”.
Atunci am simţit că mi-am îndeplinit cea mai frumoasă parte a misiunii: stimularea bunătăţii interioare existente în oricare dintre noi.
Voluntariatul i-a adus Andreei „bucurie, tristeţe, profunzime, împlinire”. Uneori și durere, ca atunci când a văzut cum copilul „dorește să-și asume rolul de susţinător financiar al familiei și totuși simte durerea că se rupe de copilărie”.
Alteori, zâmbetul lui a fost lecţia care a rămas cu ea pentru totdeauna.
Lecţia de viaţă pe care am primit-o de la un copil? Bunătatea.
Andreea Marinescu nu idealizează voluntariatul. Știe că nu e mereu ușor. Că sunt momente în care copiii „se rușinează”, se închid. Dar le răspunde mereu cu răbdare și afecţiune.
L-am îmbrăţișat, l-am lăudat, i-am spus că este în regulă să simtă și asta, că sentimentele sale, oricum ar fi, sunt preţioase, pentru că poate să înveţe din ele. Iniţial a fost uimit, apoi s-a liniștit.
Când vorbește despre Ajungem MARI, Andreea o face cu recunoștinţă.
Le mulţumesc celor care ne sfătuiesc cum să navigăm prin relaţiile cu aceste suflete de copii.
Și adaugă, cu un zâmbet cald în glas:
Ceea ce primești de la cel pe care îl ajuţi este mult mai preţios decât ceea ce oferi. Bucuria, încrederea, bunătatea, faptul că le vezi cum ies la iveală te impresionează profund.
Pentru Andreea Marinescu, voluntariatul nu e doar un act de dăruire, ci o formă de întoarcere către esența umană, acolo unde bunătatea nu e o alegere, ci un reflex.
Cu toată dragostea, oferiţi!