Ana Cristache, director general Ajungem Mari: „Copiii instituţionalizaţi nu sunt ai nimănui, ei sunt ai noştri, ai tuturor, dacă vrem să fim o societate sănătoasă.”

Ana Cristache a intrat în familia Ajungem Mari la un an de la demararea programului. A fost mai întâi voluntar, apoi şi-a dat seama că vrea şi poate face mai mult. A început pe post de coordonator al voluntarilor, iar acum este director general al organizaţiei. Am invitat-o să ne povestească puţin despre începuturi, despre motivaţie şi, mai ales, despre lucrurile care duc la schimbarea în bine.

Ana, mai ţii minte care a fost prima acţiune de voluntariat la care ai participat şi ce te-a mobilizat în acea direcţie?

O acţiune de plantare, în apropierea Bucureştiului, acum 10 ani. Iubesc natura şi mi-am dorit să am o mică contribuţie la realizarea unei păduri, care să ne ofere un aer mai curat nouă şi copiilor noştri.

Când ai auzit prima dată de Ajungem Mari şi care a fost impactul asupra ta?

În mai 2015, la Radio Guerrila, unde a fost invitată Iarina să vorbească în direct despre copii şi voluntari. Am rămas impresionată de povestea ei, de emoţia pe care a transmis-o şi de ideea minunată pe care a avut curajul să o implementeze. În seara următoare am mers la concertul aniversar de 1 an Ajungem Mari, am cunoscut echipa şi am decis să devin voluntar.

Cum a fost prima întâlnire cu copiii?

Era vară, foarte cald şi trebuia să însoţesc 5 copii dintr-un apartament din Bucureşti la film. Am ajuns la bloc, după indicaţiile primite de la ceilalţi voluntari şi copiii mă aşteptau nerăbdători. Erau timizi şi politicosi şi foarte dornici să iasă din casă, pentru că aşa le-am promis. Din păcate una dintre fete era bolnavă şi nu mai putea veni, iar doamna care îi supraveghea nu o putea lăsa singură, dar nici pe ceilalţi nu îi putea lăsa singuri cu mine, fiind nouă.

Ei au insistat că vor să meargă, că le place cu voluntarii şi sigur mă descurc cu ei. Au promis că sunt cuminţi, aşa că atât eu, cât şi doamna am decis că e ok să merg cu ei. A fost o experienţă minunată, am vorbit mult pe drum, mi-au povestit despre ei şi voluntarii lor, despre şcoală şi familie, am glumit şi râs mult atât la dus, dar mai ales la întoarcere, când deja ne împrietenisem. Când i-am lăsat acasă, fetiţa mai mică m-a întrebat dacă mai vin pe la ei, că i-a plăcut de mine!

Cum ai decis să faci pasul de la voluntariat la angajat full time Ajungem Mari şi de ce?

În primele luni ca voluntar m-am implicat mult în activităţile cu copiii şi am ajutat asociaţia să gestioneze diverse proiecte mici care apăreau: gestionare donaţii, întocmire documente, coordonare voluntari pentru diverse acţiuni, obţinere de parteneriate. Am avut o foarte bună comunicare cu Iarina şi mica echipă de 3 persoane, de atunci.

În toamna anului 2015, pentru că erau multe solicitări să extindă programul de voluntariat în mai multe judeţe, Iarina a decis să aplice cu un proiect care să susţină angajarea unui coordonator naţional, care să gestioneze extinderea programului în 20 de judeţe. Mi-a propus, având în vedere că deja ajutam cu diverse lucruri şi îmi plăcea mult, să mă ocup eu de acest proiect. După ce am trecut de toate etapele şi am obţinut sponsorizarea proiectului, am decis că asta este ce vreau să fac şi mi-am dat demisia din postul pe care îl aveam.

Cu ce te ocupai înainte? Cum a fost schimbarea?

Am lucrat mult timp în vânzări şi HR. 8 ani am lucrat într-o companie care gestiona un brand de accesorii şi haine pentru femei şi copii. Coordonam echipele de angajaţi din Bucureşti şi 5 judeţe, gestionam diversele activităţi aferente vânzării produselor francizei. Schimbarea a fost destul de mare, cu toate că lucram cu oameni şi gestionam multe task-uri administrative.

La Ajungem Mari am fost plăcut impresionată de comunitatea mare de oameni faini care doreau să ajute, care se implicau gratuit şi care veneau cu idei frumoase, care le schimbau viaţa copiilor. Au fost multe activităţi şi multă muncă depusă, multe ore peste program, multe deplasări, training-uri şi discuţii cu oameni faini, mai ales în primii 2 ani, dar totul a meritat! Satisfacţia pe care o aveam de fiecare dată când terminam o campania de recrutare sau un proiect util pentru copii erau de neegalat!

Povesteşte-mi o întâmplare sau mai multe din activitatea la Ajungem Mari care şi-au lăsat amprenta asupra ta.

Sunt multe… În 8 ani am avut ocazia să întâlnesc sute de copii şi voluntari care m-au impresionat. Zilnic mă emoţionează rapoartele şi poveştile voluntarilor, care mă uimesc mereu şi îmi dau speranţa că putem face o schimbare în bine în lumea asta, care de multe ori pare gri. Din multele întâmplări îmi vine una acum în minte, de la unul dintre primele mele training-uri.

În 2016, când am început deplasările în ţară, unde susţineam training-urile pentru noii voluntari, am organizat şi susţinut primul training la Brăila, unde am avut peste 30 de participanţi. Multe dintre doamne erau doamne pensionare şi m-au impresionat cu poveştile lor de viaţă şi dorinţa de a face bine, de a ajuta şi de a se face utile. La finalul training-ului, după ce le-am povestit despre copii, ne-am jucat şi am dat exemple despre cum sunt copiii cu care lucrăm, cum e societatea noastră văzută mai de aproape, cu problemele ei sociale grave, una dintre doamne a început să plângă şi a venit să îmi mulţumească şi să mă îmbrăţişeze. Mi-a mulţumit pentru Ajungem MARI, pentru ce facem, pentru că le-am transmis emoţie şi a descoperit că trăia într-o bulă, de unde lucrurile nu se vedeau aşa grave. Şi mai ales mi-a mulţumit pentru că am reuşit să îi aduc împreună, să facem echipă şi să ajutăm copiii LOR, de la Brăila!

De ce sunt atât de importanţi voluntarii pentru copiii instituţionalizaţi? Ce schimbă ei?

Voluntarii sunt prieteni, mentori, modele, fraţi sau surori mai mari de care copiii au mare nevoie să se dezvolte armonios! Cel mai des, voluntarii care rămân alături de copii mai mulţi ani pot chiar să înlocuiască rolul părintelui care lipseşte din viaţa copilului! Se creează o legătură, copiii simt că sunt iubiţi necondiţionat, că sunt înţeleşi, ascultaţi, simt că cineva este mereu acolo pentru ei când au nevoie, că cineva îi ascultă şi le poate da sfaturi, că cineva crede în ei!

De asta voluntarii noştri, care stau cel puţin 8 luni alături de ei şi le oferă cel puţin 2 ore pe săptămână, sunt foarte importanţi. Ei sunt oamenii faini, interesanţi, inteligenţi şi cu suflet mare, care dăruiesc din timpul şi cunoştinţele lor pentru a ajuta, pentru că ştiu că e nevoie de un sat ca să creşti un copil. Iar copiii instituţionalizaţi nu sunt ai nimănui, ei sunt ai noştri, ai tuturor, dacă vrem să fim o societate sănătoasă.