În orice grup de copii, există unul care pare să deţină cheia bucuriei. Alina, la cei 15 ani ai săi, este spiridușul echipei de dans din care face parte. Este o adolescentă cu o imaginaţie debordantă care, atunci când muzica începe, își transformă corpul într-un instrument de povestit. Dar, în spatele piruetelor jucăușe și al glumelor care luminează încăperea, se ascunde o bătălie tăcută, purtată în cele mai adânci straturi ale sufletului.
Mecanismul de supravieţuire „Plec eu prima”
Povestea Alinei este marcată de violenţă și instabilitate, un mediu în care siguranţa a fost complet inaccesibilă. Iar copiii care au suferit experienţe timpurii de neglijare sau abuz dezvoltă adesea tulburări de atașament care le modelează comportamentul social şi relaţiile.
Retragerea devine un model de lucru intern, pentru a evita suferinţa. Alegi să pleci tu primul, să tai legăturile sau să renunţi înainte să fii părăsit sau să simţi eşecul.
Este modelul pe care funcţionează şi Alina. A încercat să renunţe la dans de nenumărate ori, nu din lipsă de talent, ci pentru că era mai sigur să nu se atașeze de ceva ce ar putea, la rândul său, să dispară.
Dansul ca terapie și spaţiu sigur
Voluntarii Ajungem MARI i-au fost însă alături constant. Şi când i-au propus să meargă la dansuri, şi când au înscris-o, şi atunci când spunea furioasă că ea nu mai merge. Iar dansul, pentru Alina nu a fost un simplu curs de mișcare, ci o formă de art-terapie, cu rol reparator.
Studiile arată că dansul dezvoltă coordonarea, dar și abilităţile interpersonale, empatia și controlul emoţional, facilitând capacitatea de a comunica cu ceilalţi și cu sine.
Schimbarea nu se produce peste noapte însă. Este nevoie de consecvenţă, de prezenţă şi de încredere.
Ai fi fost cea mai bună mamă de fată.
Într-un moment de liniște, Alina a rostit aceste cuvinte care dor, dar şi vindecă în același timp. Sunt cuvinte care arată cât de mult contează atenţia oferită copiilor care se simt nevăzuţi, nedoriţi. Este dorinţa fundamentală de a avea o bază de siguranţă, un adult care să nu dispară atunci când lucrurile devin grele.
Astăzi, Alina nu mai caută scuze. A învăţat că, alături de prieteni şi mentori, dansul este un spaţiu unde poate fi ea însăși. Pentru ea, dansul este despre certitudinea că cineva o vede cu adevărat.
Prin Ajungem MARI, mii de copii din sistemul de protecţie au acces la activităţi care îi ajută să descopere cine sunt: dans, sport, educaţie, artă. Dincolo de toate acestea, primesc ceva ce nu poate fi înlocuit ușor: relaţii stabile cu adulţi care îi susţin.
Pentru copii ca Alina, acest lucru face diferenţa dintre a renunţa și a merge mai departe. Fără sprijinul voluntarilor și al celor care susţin programul, multe dintre aceste activităţi nu ar exista. Mulţi copii nu ar avea acces la ele. Și, poate cel mai important, nu ar avea acele spaţii sigure în care să înveţe să aibă încredere.
Schimbarea nu începe neapărat cu ceva spectaculos, ci cu un loc în care un copil învaţă, încet, că nu mai trebuie să plece primul.