Alina Pencu, voluntar Ajungem MARI: “Copiii au nevoie de timp de calitate alături de oameni dispuşi să ofere afecţiune, înţelegere şi răbdare.”

Are 39 de ani, 3 copii, un job solicitant, participă la competiţii sportive şi cu toate astea anul trecut Alina Pencu a decis că trebuie să facă şi mai mult, aşa că s-a alăturat echipei de voluntari Ajungem MARI.

M-am implicat financiar în multe cauze până acum, dar am simţit că acum am cum să ofer şi timp, nu doar bani. Iar copiii exact de asta au nevoie, de timp de calitate alături de oameni dispuşi să ofere afecţiune, înţelegere şi răbdare.

Pentru Alina a fost de mare ajutor faptul că nu a plecat cu planuri predefinite pe acest nou drum.

Nu am avut preconcepţii. Am 3 copii deci ştiu ce înseamnă relaţia cu cei mici. Înţeleg dorinţa de afecţiune, dorinţa de a fi „cel mai cu moţ”. Am avut o soră instituţionalizată deci ştiam ce înseamnă o casă de copii. Ca voluntar am mai lucrat, dar mai mult pe partea de fundraising, deci ştiam că e nevoie de timp, organizare bună şi determinare.

Alina este mereu atentă la ceea ce au nevoie copiii în momentul în care merge la ei.

Lucrez săptămânal cu 2 copii la matematică şi citire, dar mă şi joc cu ei baschet, fotbal, orice joc fizic, de altfel. Am ieşit la activităţi în afara centrului – la colindat sau să vizităm diverse locuri, îi ascult, îi întreb, îi las să mă înveţe ei pe mine, să-mi povestească ce jocuri joacă, ce muzică ascultă, ce filme urmăresc şi totul e condimentat, cum altfel, cu multe îmbrăţişări.

Iar Alina primeşte, la schimb, cea mai frumoasă răsplată posibilă.

E suuuper fain să se bucure cineva aşa, din tot sufletul să te vadă. Mă simt utilă, simt că dau şi eu înapoi, că contez, că pun umărul la un pic de mai bine. Aşa banale par acum problemele mele legate de casă sau birou…

Sigur că nu e mereu uşor, dar ce înseamnă uşor, de fapt?

Am 3 copii, un job de manager destul de solicitant, în corporaţie, particip constant la competiţii sportive, iar centrul unde fac voluntariat este la 1 oră distanţă de Braşov. Cred că mereu e un pic greu, dar ştiu că un pic de timp de la mine contează foarte mult. Cel mai greu, sincer, este gândul că eu timpul acesta îl rup de la copiii mei. Şi pot găsi multe, foarte multe motive bune ca să renunţ. Dar eu am vorba mea, valabilă oricând în viaţă: fă rai din ce ai! Sigur nu o să pot schimba lumea, dar timpul, energia şi afecţiunea pe care le am, pe toate le pot împărţi cu drag. Mai bine mai puţin, dar făcut cu drag, decât deloc şi cu regrete.

Citeşte aici povestea unuia dintre tinerii sprijiniţi de voluntarii Ajungem MARI: Adelin, tânărul care şi-a găsit drumul alături de asistenţii maternali: „Datorită părinţilor mei am avut o copilărie foarte frumoasă.” – Ajungem MARI.

Ajungem Mari logo

AJUNGEM MARI

Str. Henri Coandă, Nr. 15, sector 1, București

Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor: nr. 503/A/2013

office@ajungemmari.ro

DONEAZĂ

Asociația Lindenfeld

Cont: RO10 BACX 0000 0012 8851 7000

CIF: 32059804