Alex Ifrimenco are 26 de ani și lucrează ca Inginer Cloud în cadrul unei aplicații LSEG (London Stock Exchange Group), folosită în domeniul bancar și al investiţiilor. E suficient să îl priveşti o dată şi îţi dai seama pe loc că ai în faţă un tânăr extrem de motivat, responsabil şi dornic să fie de ajutor.
În ciuda aparenţelor, viaţa nu i-a fost lapte şi miere. Le-a trăit pe toate – neajunsuri, frici, goluri sufletești, centre de protecţie – dar şi-a construit viaţa așa cum își repara şi calculatorul în copilărie: învăţând ce nu merge și căutând soluţii. Cu luciditate, curaj și o dorinţă sinceră de a da mai departe binele, Alex a ales să își spună povestea pentru toţi tinerii din sistem care cred că nu au nicio șansă, dar și pentru toţi cei care încă îi privesc plini de preconcepţii pe copiii din centre.
Alex, cum ai descrie copilăria ta?
În principal, am oscilat între ambiţie, speranţa că voi ajunge un om realizat în viaţă și frică, fie ea nefondată sau fondată. Am crescut într-o familie cu multe neajunsuri materiale și mai ales spirituale. Mi-a fost foarte greu să găsesc un model masculin în copilărie, ceea ce mi-a afectat dezvoltarea. Tatăl avea probleme cu alcoolul și devenea violent cu noi și cu mama. Mama ne proteja cât putea, dar nu putea mereu. Și de multe ori lua ea lovitura în locul nostru.
Ştiu însă că ai şi amintiri frumoase legate de copilărie și familie.
Îmi este foarte greu să aleg aceste amintiri. Cele frumoase pe care le am sunt de dinainte de 8-9 ani, pentru că după ce bunica ce locuia cu noi a murit, lucrurile au luat-o mult în jos. Ţin minte că bunica ne povestea mie și fratelui meu mai mare povești, focul ardea în sobă și lumina se proiecta pe tavan. Și tot așa, pe la 4-5 ani îmi plăcea să îi aștept pe părinţi de la muncă pentru că mereu veneau cu dulciuri.
Când am mai crescut, îmi plăcea să merg în natură, indiferent unde mergeam. Era locul meu de retragere.
Și îmi plăcea să acumulez cunoștinţe despre orice, mai ales despre cosmos. În principal pentru că voiam să înţeleg cum de s-a făcut ca eu să mă nasc în acea familie, în acel loc, în acel timp. Nu am aflat asta, dar am aflat multe lucruri interesante despre oameni, natură, univers.
Când ai intrat în sistemul de protecție şi de ce?
Pe 4 aprilie 2014 am plecat cu mama și cei trei fraţi la un centru maternal. Cineva ne-a oferit o casă în care să stăm și între timp mama și tata au început să se vadă din nou. Totul a culminat când tata a lăsat-o iar gravidă. Din această cauză, am intrat în sistem cu fratele meu mai mare pe 14 februarie 2016, la aproape 17 ani, iar părinţii mei s-au împăcat și i-au crescut pe ceilalţi 3 fraţi.
Ce îți amintești cel mai clar din perioada petrecută în sistem?
Aici este o coincidenţă interesantă: șefa de centru era mama unui prieten pe care îl cunoșteam de ceva timp de prin Focșani.
Pentru că am intrat în sistem în adolescenţă și pentru că aveam rezultate bune la școală și la olimpiade, mi-a fost mai ușor să mă adaptez. Nu mi-a fost greu să mă integrez printre copii. Ironic, îmi era foarte ușor să mă integrez cu cei care erau consideraţi “probleme” pentru centru (cu mine nu aveau nimic în majoritatea cazurilor).
Principalele mele probleme din centru erau legate de regulile mult prea absurde, de multe ori inventate ad-hoc, la care eram supus din lipsă de încredere. Deși, după ceva vreme, lucrurile s-au mai relaxat.
A existat un moment sau o persoană care ți-a dat încredere că poți mai mult?
Un moment în care am realizat că pot mai mult a fost în clasa a XI-a, când am lucrat intensiv pentru olimpiadă și am luat medalia de bronz. Am lucrat 4 luni ore în șir, zi de zi.
Au existat mai multe persoane de-a lungul copilăriei mele care mi-au oferit încredere. Lista nu este completă. ????
- Părinţii mei, în primul rând, deși nu pare.
- Dl. profesor de istorie și geografie din generală, dl. Gheorghe Iliescu.
- Dl. Dima Valentin, care mi-a oferit un laptop în clasa a 9-a.
- Doamna Mihaela Lovin, șefa de centru. M-a ghidat să ajung ceea ce sunt astăzi.
- Toate persoanele din fundația Blue Heron, inclusiv mentorul meu, Flaviu Simihăian și dna. Ștefania Magidson.
Ce ți-a lipsit cel mai mult în acei ani?
Pe lângă mâncare, cred că cel mai mult mi-au lipsit exemple de „așa da”. Peste tot aveam exemple de “așa nu”. De asemenea, la ţară îmi era foarte dificil să găsesc pe cineva cu care puteam purta o conversaţie.
Cum ai descoperit pasiunea pentru IT?
Părinţii mei au făcut un credit în 2004 și au luat un calculator. Nu contează că au reușit să îl plătească abia în 2007, după ce mama s-a întors din Germania. Îmi plăcea foarte mult să mă joc, dar și să mă uit prin sistem, să văd ce se petrece, inclusiv să îl desfac.
Totuși, eu voiam să ajung astronom sau astrofizician, să studiez tainele universului. Între timp, am abandonat visul ăsta pentru unul mai pragmatic și mai bine plătit, ca să îmi pot ajuta familia, lucru pe care îl fac de când m-am angajat în domeniu.
Ce obstacole ai întâmpinat pe parcursul studiilor sau carierei?
În principal a fost lipsa sprijinului din partea familiei, mai ales în timpul studiilor la facultate. De asemenea, au fost și foarte multe probleme și automatisme ale psihicului pe care a trebuit (și încă trebuie) să le repar prin foarte multă muncă mentală.
Ai avut momente în care ai vrut să renunți?
Da, am avut momente. Am avut chiar și momente în care mă gândeam dacă merită să mai trăiesc. Ce m-a făcut să merg mai departe în acele momente a fost dragostea faţă de fraţii mei, pe care nu îi pot lăsa la ananghie.
Ce înseamnă pentru tine succesul acum?
Acum, scopurile mele s-au schimbat. Vreau să ajut umanitatea să depășească criza schimbărilor climatice, să îmi ajut fraţii, să îi ajut pe ceilalţi, să îmi formez o familie și să pot să dau mai departe din ce am învăţat.
Ce te-a determinat să te implici în cauze sociale?
Faptul că am fost de cealaltă parte cândva.
Cum alegi proiectele sau cauzele în care te implici?
Mă interesează foarte mult să fie din următoarele două ramuri:
- Copii din centre sau cu posibilități reduse.
- Cauze de mediu (salvarea parcului IOR, plantări de copaci).
- Orice altceva consider că se aliniază cu valorile mele.
Ai avut ocazia să te întorci în centre?
Da, revin des în centrul unde am stat în adolescență, pentru că am rămas prieten cu directorul fundaţiei care are centrul în colaborare cu DGASPC Vrancea, și vizitez cu el centrul din Focșani atunci când vine.
Cum te raportezi acum la trecutul tău?
Trecutul meu m-a făcut să fiu ceea ce sunt astăzi. Cred că, în primul rând, încă există multe stigme și prejudecăţi când vine vorba de copiii din centre. Sunt oameni ca restul oamenilor și au nevoie de căldură sufletească.
Ai simțit vreodată că trebuie să demonstrezi ceva în plus?
Da, de multe ori am simțit presiunea asta. După un timp am renunţat și am făcut doar cât mi-a spus inima.
Ce ai învățat despre tine?
Că sunt doar un om din atâtea miliarde și că timpul trece fără să îl pot opri. Dacă cel mai bun moment să fac ceva productiv și de viitor era acum 10 ani, al doilea cel mai bun moment este acum.
Dacă ai avea toate resursele din lume, ce ai face pentru copiii din centre?
Cred că aș încerca să îi integrez mai bine cu societatea și le-aș oferi terapie specializată cu oameni cu adevărat specializați, nu ce se găsește de multe ori prin sistem.
Ce le-ai spune tinerilor din sistem care simt că nu au nicio șansă?
Întotdeauna există o cale. Găsește-o așa cum găsește apa cursul râului. Și mai ales, amintește-ţi că nu ești singur. Fă-ţi un totem care să îţi amintească de dragostea celor din jurul tău faţă de tine (un medalion, o brăţară etc.).
Dacă ți-ai putea trimite o scrisoare ție, copilului de 10 ani, ce i-ai scrie?
Cel mai probabil mi-aș spune să citesc mai multe cărţi, să stau mai drept și. mai ales. să fiu mai curajos. Nu mor dacă spun ceea ce cred și ce simt.
Reprezinţi o companie care susţine deja de multă vreme proiectele Ajungem MARI. De ce e important pentru voi, ca organizaţie, să faceţi asta?
LSEG face mari eforturi pentru a sprijini cauze sociale și de mediu. Ajutorul faţă de cei defavorizaţi și cu mai puţine șanse este unul dintre nucleele misiunii LSEG Foundation.
Citeşte şi: 10 ani de fapte bune: Larisa Basica, LSEG Foundation – Ajungem MARI