Poveste din voluntariat, prin ochii Eugeniei Ghica, voluntar Ajungm MARI, în Iaşi
Este cel mai serios adolescent cu care am lucrat vreodată. Asta este prima definiţie care îmi vine în minte când mă gândesc la Corina.
Are 18 ani și este genul de om rar: isteaţă, caldă, afectuoasă, dar mai ales extrem de responsabilă. Este mereu în căutarea unei activităţi care să-i crească șansele la un viitor mai bun. Știe ce vrea, se concentrează pe obiectiv și muncește cu o determinare care te face, inevitabil, să o respecţi. Tratează fiecare persoană și fiecare activitate cu seriozitate, respect și dedicare.
În jumătate de an de când lucrăm împreună, Corina nu a promis niciodată ceva fără să se ţină de cuvânt. Dacă trebuie să mă bazez pe cineva din echipă, ea este omul meu. Fără dubiu.
Nu cunosc în detaliu povestea ei de viaţă. Știu doar că tatăl ei s-a confruntat cu dependenţa de alcool și că părinţii ei sunt separaţi. Am cunoscut-o într-un context de grup, nu într-o relaţie unu la unu, iar asta face ca multe detalii să rămână nespuse. Dar, uneori, nici nu e nevoie să știi tot ca să înţelegi esenţialul despre un om.
Îmi amintesc foarte clar un moment tensionat, când fetele au aflat că, odată cu mutarea centrului în afara orașului, vor trebui să fie însoţite la activităţi. Revolta a fost mare. Frustrarea, și mai mare. Toată tensiunea s-a revărsat asupra mea.
Am ales să stau de vorbă cu ele. Să le ascult. Să înţeleg ce se întâmplă dincolo de furie.
Corina a fost cea care a reușit să pună în cuvinte cel mai clar esenţa problemei. Ea a articulat emoţiile grupului, nemulţumirile, temerile, dar, în același timp, a fost și cea mai deschisă să asculte argumentele mele și să caute un teren comun. Are o maturitate care nu se învaţă din manuale.
Poate și pentru că muzica este o parte esenţială din cine este ea. Are tatuată o cheie muzicală și iubește dansul. Nu a vrut niciodată să renunţe la el. De fapt, dansul pare să fie limbajul ei de siguranţă, de exprimare, de libertate.
Echipa de dans s-a format la propunerea Adrianei, însă Corina făcea deja antrenamente cu un alt instructor de ceva vreme. Cu mine, însă, s-a deschis „ca o floare”. Mereu are un zâmbet când mă vede și recunosc, îl am și eu. Știe că sunt acolo să îi fiu de ajutor. Iar asta a făcut-o, în timp, mai senină, mai empatică, mai receptivă.
Ce admir enorm la ea este felul în care gestionează atât succesul, cât și eșecul. Este împământată, cerebrală, lucidă. La antrenamente nu uită niciodată că dansul este, în același timp, muncă și bucurie. Mișcare și joacă. Disciplină și libertate.
Nu știu dacă va alege, în final, calea dansului. Știu doar că este deschisă către infinit de multe posibilităţi și că profită de fiecare ocazie care i se oferă. Știu că i-ar plăcea să danseze la nivel profesionist, street dance, și că ideea de a călători prin dans o entuziasmează enorm.
Un lucru este însă sigur: fără sprijinul voluntarilor și al Ajungem MARI, Corina nu ar fi avut acces la atâtea opţiuni. Probabil nu ar fi făcut dans, nu ar fi început școala de șoferi, nu ar fi urmat cursuri de barman. I s-a deschis, pur și simplu, „cartea opţiunilor”.
Dar cel mai mare merit este al ei. Corina este dovada vie că, atunci când întâlnești un adolescent pregătit să muncească pentru viitorul lui și îl pui lângă oameni care cred în el, se poate schimba totul. Inclusiv perspectiva asupra vieţii. Inclusiv a ta, ca voluntar.
Pentru mine, Corina nu este doar o poveste din voluntariat. Este o inspiraţie.
Citeşte şi: 2 ani de voluntariat, zeci de poveşti adunate în creion – Ajungem MARI