De multe ori, în voluntariat, ajungi să fii martor la momente care nu se uită niciodată. Sunt clipe mici sau mari, care te marchează profund pentru că vezi cum un copil păşeşte în viaţă cu emoţie, curaj și, mai presus de toate, speranţă.
Povestea lui M. este una dintre aceste clipe şi o aflăm prin vocea minunatului voluntar Marian Guţu, care ne-a povestit despre prima lui zi la şcoala de arte, despre paşii lui timizi, dar hotărâţi și despre bucuria care poate să răsară chiar şi în zilele cele mai mohorâte.
La ora 13:30 eram la Centru ca să mergem împreună la prima lecție de la prima școală adevărată din viața lui M.
Îmbrăcat frumos, cu ghiozdanul albastru pregătit de Catrinel, cu bloc de desen A3, “cu foaie groasă!”, penar cu set de creioane de la tari la foarte moi, cu ascuțitoare, cu cărbune pentru desen și gume, fiecare pe specializarea ei, cu carnet de notițe cu cățel pe copertă, M. devenea, în sfârșit, boboc la școala ce urmează să-i schimbe cu adevărat viaţa.
Patru metrouri mai târziu, ajungeam pe undeva, în zona Tineretului.
Sala de clasă în care a intrat, cu tavanul foarte înalt, plină de lumină și cu pereții încărcați cu lucrările elevilor de dinaintea lui, îi era cunoscută.
Nu era prima oară când venea aici!
Cu doi ani în urmă, așa cum a fost în toată viața lui, “doar o victimă colaterală”, urma să treacă printr-o întâmplare care ar fi trebuit să-i frângă calea spre darul cu care venise pe lume.
Ironia crudă făcea ca de acest lucru să se ocupe tocmai oamenii cei mai apropiați sufletului lui.
Acum toate astea erau mult în urmă, iar eu îl priveam cum o îmbrățișa pe doamna profesoară care, ca atâția alții, l-a îndrăgit din prima clipă când l-a văzut, de acum doi ani și jumătate, din vremea când, împreună cu Catrinel, venea aici să vadă dacă ar fi și pentru el un loc.
După două ore și jumătate M. a ieșit împreună cu doamna profesoară.
A primit temă atât la desen cât și la geometrie în spațiu.
Așa s-a încheiat prima zi din cei trei ani de la Școala de arte a lui M.
A fost una dintre cele mai întunecate zile din această toamnă. A plouat în continuu încă de dimineață. Toată lumea era atentă doar la buletinele meteo. A doua zi urma să se anunțe cod roșu de ploi și se suspendau cursurile.
Pe moment n-am realizat, dar pentru mine a fost una dintre cele mai luminoase zile de când sunt la Ajungem Mari.
Iar toată acea lumină venea de la M.
Împreună cu Catrinel și Simona, i-am făcut program săptămânal. Singura zi în care nu e nimeni în coasta lui este duminica.
Și va fi bine!
Citeşte şi alte poveşti din voluntariat: Poveşti din voluntariat: „Cum o fi să cari toate astea cu tine, în fiecare clipă a existenței și totuși să ai zâmbetul acela care cucerește pe oricine?” – Ajungem MARI