Cunoscând realitățile acestor copii, programul Ajungem MARI se concentrează asupra nevoilor lor în fiecare zi din an. 1400 de voluntari merg săptămânal la 3000 de copii şi tineri instituţionalizaţi ca să îi ajute la teme, ca să le arate viaţa din afara centrelor de plasament, îi duc la diverse cursuri, la cursuri vocaţionale, îi recomandă pentru cursuri de formare profesională, dar şi pentru şedinţe de psihoterapie.
„În cazul adolescenților/ tinerilor din sistemul de protecție, avem de-a face cu gestionarea inadecvată a emoțiilor și cu descărcarea lor în agresivitate împotriva celorlalți sau/și împotriva lor înșiși (furie, tristețe, sentimentul de abandon și singurătate, sentimentul de nesiguranță). Relaționarea și comunicarea defectuoase sunt, de asemenea, provocări mari pentru ei. Din păcate, unii se confruntă cu toate acestea pe fondul abuzului emoțional și fizic la care au fost supuși în copilărie și la care continuă să fie supuși. Toți acești adolescenți/ tineri aflați în dificultate au nevoie de psihoterapie în loc de tratament psihiatric pe termen lung, care uneori se întâmplă să pornească de la o diagnosticare profund eronată”, spune Luiza Amalia Mareş, psihoterapeut ce lucrează cu copii instituţionalizaţi.
Citeşte continuarea articolului pe psychologies.ro.