Poveștile voluntarilor care sprijină copiii din sistemul de protecție și schimbă destine: „Devii mai bun”

Stă în puterea lor să schimbe destinele unor copii lăsați în voia sorții. Este vorba de voluntarii care își dedică timp și suflet pentru micuții aflați în sistemul de protecție din România. Doi dintre ei, Iuliana și Florin, au vorbit pentru „Adevărul” ce presupune o astfel de activitate și motivul pentru care ar încuraja pe oricine să li se alăture.

Sunt peste 45.000 de copii şi tineri, aflați în sistemul de protecție în România, dintre care, aproximativ 6.000 de copii adoptabili, potrivit ultimelor date ale Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție.

Cei mai norocoși dintre ei cresc în casele asistenţilor maternali sau ale unor rude, în timp ce 13.000 de copii îşi trăiesc suferinţele într-o instituţie de stat, de tip rezidențial: centre de plasament, apartamente sau căsuțe de tip familial.

Separarea de familie, abandonul și instituționalizarea sunt experiențe traumatizante, care le influenţează dezvoltarea psihică, emoţională, şi fizică. Mulţi dintre copii ajung în grija statului, fiind abandonaţi din cauza sărăciei. Aproape la fel de mulţi sunt victime ale abuzurilor, violenţei şi negljării.

De 9 ani, programul educaţional „Ajungem Mari”, lansat de Asociația Lindenfeld are misiunea de a-i ajuta pe acești copii. În prezent, există 1.400 voluntari în București și în 24 de județe din țară, care vin în sprijinul asistenților sociali, oferindu-le copiilor ajutor la teme, ieșiri și excursii, prietenie și șansa la o viață independentă.

Iuliana Oprea, 32 de ani, domeniul IT

Pentru Iuliana, activitatea de voluntariat a început odată cu anul 2021, în luna ianuarie. După doi ani, spune că iubește ceea ce face și nu ar mai putea renunța.

Ce presupune activitatea de voluntariat?

Depinde unde ești alocat. Eu, de exemplu, sunt voluntar la un apartament din Sectorul 2, unde stau trei băieți. Eu merg să îi vizitez, să îi ajut la teme și să le acord atenție. Pentru că în vizitele pe care le fac ne mai și jucăm, mai și vorbim, mai ieșim și să facem diverse activități în aer liber. Ultima dată am fost să ne plimbăm cu bicicletele în Parcul Tineretului.

Continuarea materialului o găseşti pe adevarul.ro.

Ajungem Mari logo

AJUNGEM MARI

Str. Henri Coandă, Nr. 15, sector 1, București

Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor: nr. 503/A/2013

office@ajungemmari.ro

DONEAZĂ

Asociația Lindenfeld

Cont: RO10 BACX 0000 0012 8851 7000

CIF: 32059804